O tânără de 27 de ani, din Roman, aflată în a 21-a săptămână de sarcină, a murit la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce a fost internată în alte trei spitale.
Bianca Georgiana Cimpoi a ajuns luni la spitalul din Roman, după ce a acuzat dureri de cap, iar marţi a fost direcţionată de medici către Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi. De aici, tânăra însărcinată a fost trimisă la Spitalul de Neurochirurgie, însă medicii acestei unităţi au decis transferul către spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind diagnosticată cu meningoencefalită. Femeia a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii spitalului de Boli Infecţioase nu i-au mai putut salva viaţa. ”Femeia era conştientă, dar fătul nu avea nicio perspectivă. S-a făcut un computer tomograf, probabil că n-au descoperit nimic şi au trimis-o la noi. Când a ajuns în triajul spitalului de Boli Infecţioase, tânăra a intrat în stop cardiorespirator. O oră a durat resuscitarea, nu s-a mai putut face nimic”, a declarat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, pentru News.ro, adăugând că, dacă femeia ar fi ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase măcar cu 12 ore mai devreme, poate că ar fi existat o şansă pentru a o salva.
Cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma necropsiei care va fi efectuată la Institutul de Medicină Legală din Iaşi.
Mai multe despre cazul Biancăi Cimpoi puteți citi aici. (ZCH News)