0:00

GHEORGHE ȘTEFAN: ”Sunt alături de Traian Băsescu”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

– Nu prea acordați interviuri…

– Eu cred că important pentru un om sunt faptele și faptele sunt cele care trebuie să vorbească.

– Sunteți la al treilea mandat.  Cum se mai văd lucrurile de la Primăria Piatra Neamț?

– M-am născut, am crescut şi trăiesc în Piatra Neamţ, sunt pietrean din tată-n fiu şi sunt mândru că sunt moldovean şi pietrean. Mi-am dorit şi îmi doresc ca Piatra Neamţ să redevină “Perla Moldovei”, să fie un reper pe harta României, un oraș turistic, curat, frumos, liniștit în care oamenii sunt mulțumiți să trăiască, un oraș de care să fim toți mândri.

Am încercat și cred că în mare parte am reușit să schimbăm fața orașului. Au fost și proiecte sociale, cum sunt locuințele sociale, căminul de bătrâni, centrul pentru persoane vârstnice, centrele de permanență; am realizat multe investiții în infrastructură și amenajări urbanistice, cum ar fi amenajarea pârâului Cuiejdi, amenajarea Curții domnești, modernizarea școlilor, modernizarea pieței centrale. Și au fost și proiecte pentru dezvoltarea turismului, care deși au fost la început contestate, acum se bucură de aprecierea turiștilor, dar și a nemțenilor: ștrandul, telegondola, pârtia de schi etc.

Și sunt doar o parte din proiecte, cele mai vizibile. Am încercat să găsesc soluții pentru un trai mai bun pentru cei care trăiesc în acest oraș, soluții care să răspundă nevoilor tuturor categoriilor de vârstă.

– Și nerealizările…

– Aș fi vrut ca orașul să se dezvolte economic mai mult, să ținem tinerii în oraș, să putem să le oferim multe locuințe, locuri de muncă pentru că acest oraș are nevoie de tineri, de energia lor de a duce lucrurile mai departe. Aș fi vrut sa ajutăm mai mult oamenii vârstnici, sau cei care sunt defavorizați.

Eu am recunoscut întotdeauna și nu mi-a fost frică: nu tot ce am făcut a fost perfect; poate am greșit și eu. Nimeni nu e perfect. Dar vă spun că, cel puțin în ultimul an, a devenit din ce în ce mai greu să faci administrație publică atunci când guvernanții actuali alocă fonduri doar pe criterii politice.

– Ce opțiuni politice mai aveți?

– Nu mi le-am schimbat niciodată. Tot timpul am crezut în fapte și ăsta e motivul pentru care am fost alături de Traian Băsescu în toate campaniile din 2004 încoace și voi continua să fiu. Este singurul politician patriot care a dovedit că vrea binele României. A reușit să pună țara pe un făgaș normal, a reușit să facă din România o țară cu adevărat europeană, că tot vorbim de alegeri europene. Și a făcut-o luptând, uneori de unul singur.

Şi mai e un lucru: e timpul unei noi generații, unei generații care să continue dezvoltarea României.

Vreau să văd mai mulți oameni în tineri în politică… vreau să văd o echipă care să-și dorească și să facă bine României. Și în fotbal, când vezi o echipă tânără, care muncește și vrea să facă performanță parcă mai degrabă ții cu ea când joacă cu o echipa mare, plină de ea, dar care nu arată nimic pe teren. Echipele tinere, care sunt la început de drum, au acel entuziasm și forță de muncă care le poate aduce victoria.

– Duminică cu cine votați?

– Nu pot spune cu cine votez, vreau, însă, să-i rog pe nemțeni și pe pietreni, așa cum am spus la fiecare dintre alegeri, să meargă la vot. E foarte important acest lucru. Votul, dreptul să votam, e cel mai important pentru o democrație și mai ales acum când putem să le demonstrăm celor din Europa că România știe ce înseamnă un stat de drept și un stat democratic.

Articolul precedentInterviu cu magistratul Gheorghe Moroşanu
Articolul următorOxigen din fum la kilometrul zero

3 COMENTARII

  1. Cumva de la DNA provin aceste convingeri ale tov. Gigi? S-au poate l-au convins urmele lasate prin arhive de Dorin?
    Dar totusi când va primi bratarile alea frumoase despre care a tot vorbit mister Biden pe la Bucuresti? Lupta anticoruptie ar trebui sa inceapa de la Piatra Neamt pentru a fi credibila declaratia lui Biden despre statul de drept si alte bla-bla-uri de adormit prostii.

  2. Ai dreptate mai „penal-ti”, Basescu lupta de unul singur (nu totdeauna, ca mai are multe slugi) impotriva unui intreg popor! Asta tii tu minte de la orele de istorie ca definitie pentru patriot?

Comentariile sunt închise.