Optzeciştii, având acum uşor peste 50 de ani ca vârstă din acte, nu se simt deloc stingheri alături de tinerii exuberanţi la manifestările pop-rock-folk de substanţă din Piatra Neamţ. De ani buni încoace, din punct de vedere al cadrului de întâlnire cu legendele, acţiunile sunt tot restrânse. Spectacolele organizate de fostul primar Ion Rotaru de Zilele Oraşului sau regalul plătit de Petrică Paleu când FibrexNylon făcea legea în handbalul masculin se povestesc aproape cu evlavie. Ca dovadă că lumea înţelege mai mult decât se aşteaptă unii stăpâni, se trece cu jenă peste panaramele gestionate de Axinte, individul acela cu abajur în cap, de la Vacanţa Mare. Nu şi peste alte momente de sclipire, în genul Pasărea Colibri la Baza Hipică.
De la o vreme am început să ne luăm raţia de bucurie din recitaluri. Cele care contează s-au ţinut pe terase ori în restaurante, rareori la Teatrul Tineretului sau Casa de Cultură. În ultimii ani, lumea se obişnuise să meargă la Ştrand, într-un club unde te zgârie patina politică. Nu era rău tare, dar lipsea căldura, sufletul fără de care nu poţi respira în fum şi zgomot. Şi a scos capul pe piaţă un zăpăcit. În plin centru, într-un pub aparent imposibil, dă adunarea pentru Ducu Bertzi, Ioan Gyuri Pascu, Mircea Vintilă, Marius Baţu şi câţi alţii de calibrul lor, sau chiar un recital de teatru. De un succes nebun s-a bucurat inclusiv trecerea pe acasă a lui Adrian Bezna – dacă a trăit numai pentru manifestul „Cu lupii laolaltă”, celui atât de lăudat de George Stanca îi ierţi nocturnele TV ale tinereţii.
Patronul de la pubul din centru n-are stare, nu se lecuieşte. Munceşte cot la cot cu chelnerii şi barmanii. Publicul fidel face parte din familia sa, dar şi el parcă a fost luat de frate puţin mai mic al optzeciştilor.
În vinerea când la sala din Calea Romanului s-a săvârşit o mare adunare politică, omul nostru ne-a dat raţia de Iris. Naţionala de rock merge mai departe şi fără Cristi Minculescu. Căldura lui Rafael, bunătatea lui Valter şi înţelepciunea lui Nelu duc legenda dincolo de scenă, dincolo de vârstă. (Ca dovadă, pe lângă fascinantul personaj poreclit Moş Gerilă, în public s-au aflat şi un aproape venerabil fost profesor la Liceul Energetic, şi un distins fost inspector şcolar general.) Prin fum, vedeai feţe oxigenate de magia Iris.
În trupă sunt şi optzecişti. Fanii îi ştiu. Vom fredona „Floare de Iris” împreună până nu vom mai fi. Ceilalţi îşi vor aminti. Poate şi de zăpăcitul ăsta frumos de la kilometrul zero al târgului nostru. Păcat că nu mai trăieşte Florian Pittiş…
Viorel COSMA
