Gheorghe Nichita, 4 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită

Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iași, a fost condamnat luni, 13 noiembrie, de către Tribunalul București, la 4 ani închisoare cu executare, fiind acuzat de luare de mită. Acestuia i s-a impus şi interdicţia de a fi ales într-o funcţie publică, dar decizia nu este definitivă.

„Condamnă pe inculpatul Nichita Gheorghe la pedeapsa principală de 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercitiul autorității de stat, de a ocupa funcția de primar pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Totodată, condamnă pe inculpatul Urdăreanu Tiberiu la pedeapsa principală de 8 luni închisoare pentru săvârsirea infracțiunii de dare de mită. Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Urdăreanu Tiberiu pe un termen de încercare de 2 ani si 8 luni. Confiscă de la Nichita Gheorghe suma de 71.214,76 lei primită cu titlu de mită cu obligarea inculpatului la plata către stat a acestei sume. Menține sechestrul asigurător până la concurența sumei de 71.214,76 lei”, se arată în decizia instanţei, citată de Europa FM.

Nici în cazul lui Tiberiu Urdăreanu decizia nu este definitivă. Ce li se reproşează celor doi puteţi lectura AICI. Vă reamintim că, recent, şi fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, a fost condamnat tot la 4 ani de închisoare cu executare (decizia este definitivă), fiind acuzat tot de luare de mită. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

Se schimbă modul de repartizare a dosarelor la instanțele de judecată – ce este nou de la 15 septembrie

Jumătatea lunii septembrie aduce modificări și noutăți în ce...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Vaslui. Două persoane au murit într-un accident produs între un autoturism și un autotren

În dimineața zilei de astăzi, s-a produs un accident...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...