Gala Muschetarilor – o demonstrație de mare iscusință susținută de cei mai în vogă scrimeuri ai României a avut loc, în două rânduri (1970 și 1973), în sala “Ceahlăul”. Organizate la inițiativa singurului cotidian local, lecțiile de floretă, sabie și spadă, precum și explicarea caracteristicilor fiecărei probe s-au bucurat de un mare succes la public. Ziaristul Constantin Bostan spunea că, “amabilitatea componenților lotului național de scrimă care au dat curs cu multă solicitudine invitației și interesul publicului spectator pentru acest contact direct și inedit cu sportul armelor albe prin intermediul reprezentanților săi de frunte au colaborat în mod fericit la reușita Galei Muschetarilor”.
Nemțeanul Vasile Chelaru – antrenorul emerit al lotului
Conducătorul lotului național de scrimă din anii ‘70 era multiplul campion național și participant la JO de la Helsinki, Vasile Chelaru, antrenor emerit, născut în Şerbești-Ştefan Cel Mare, “comună nemțeană care a ridicat, cum se vede, un mare maestru de arme, cu care întreaga lume a sportului românesc, actualmente se mândrește. Vasile Chelaru este impresionant prin statura sa impunătoare, purtând în priviri ceva din blajinul și vigoarea veche, răzeșească.
– De când îndrăgiți scrima? Ce v-a atras spre o asemenea dificilă disciplină?
– E mult de atunci, ca-ntr-o poveste. În 1941, am plecat la școala militară, după care, din 1943, am urmat cursurile Institutului militar de educație fizică de trei ani, mânat de cu totul alte gânduri decât cele referitoare la sportul de performanță. Dar îndrăgind subit scrima, am preferat să mă dedic ei și, după o muncă asiduă de 10 ani (1943-1953), am reușit să câștig prima oară titlul de campion național de floretă.
– Vorbiți-ne despre marile dumneavoastră satisfacții.
– Desigur, prima satisfacție a fost aceea a cuceririi titlului de campion. Este mare lucru să devii primul om al țării în orice ramură de sport. N-a durat mult și, după o destul de bogată experiență în mânuirea armelor, mi s-a încredințat lotul național de scrimă. M-am axat în principal pe floretă băieți și m-am ocupat de această armă mulți ani, însă o activitate mai susținută am depus din 1963 și până în prezent. Cu echipa pe care am format-o am reușit ca la JO din 1964 de la Tokio să ocupăm locul al 6-lea; apoi, în 1965, locul 5 la Paris, la mondiale; în 1966, la Moscova, locul 6. Anul 1967 mi-a adus cea mai mare satisfacție: la Montreal, în Canada, cu o echipă tânără, dar bine pregătită, am cucerit pentru prima oară în istoria scrimei românești titlul de campioni mondiali la floretă pe echipe. În 1968 floreta mi-a dat o satisfacție și mai mare – un titlu olimpic”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, marți, 17 februarie 1970).
Vasile Chelaru nu a spus în interviu despre cine este vorba, fiindcă nu avea voie. Ion Drâmbă a fost sportivul, care, la Ciudad de Mexico, aducea scrimei din România prima medalie de aur la JO. “Doi ani mai târziu, a rămas în străinătate, nemulțumit de faptul că statul român nu-și respectase promisiunile pe care i le făcuse și a dispărut practic din statisticile oficiale. A murit în 2006, departe de țară și uitat de aproape toată lumea”. (Academia Olimpică Română)
“Munca stă la baza oricărui succes”
Vasile Chelaru a precizat că în scrimă, ca și în celelate sporturi sau domenii, munca stă la baza oricărui succes, numai că aici se cere mai multă răbdare, mai multă migală. ”Sportivii își pierd de multe ori calmul, dar ei știu că în final trebuie să dea totul pentru că reprezintă în definitiv o țară. N-aș putea să spun că există un secret cert, deși puținele secții de scrimă pe care le avem în țară ne furnizează în fiecare an, elemente tinere. Împrospătarea continuă a lotului nostru este posibil să constituie un secret: acolo unde e cazul, sportivii vârstnici îi îndrumă pe cei tineri, pentru ca aceștia să poată în orice moment să le ia locul. Iar ei îl cedează cu cea mai mare dragoste, cum de altfel o voi face și eu, ca antrenor, peste 5-6 ani, întrucât, după o muncă de mai bine de 30 de ani, încep să bat în retragere…
– În actuala configurație a lotului aveți «simpatii» deosebite?
– Da. În primul rând fetele. Ele ne-au dat cea mai recentă satisfacție, cucerind în 1969 titlul de campioane mondiale. Echipa compusă din: Maria Vicol, Olga Szabo, Ileana Drâmbă (n.r. – actuala soție a lui Emerich Jenei), Susana Ardeleanu și Ana Ene Pascu (n.r. – fosta președintă a FRS), cred că nu va ceda pasul și foarte greu va reuși să pătrundă cineva în rândul acestei garnituri de aur. Avem și alți sportivi, ce e drept, cu un rodaj mai redus: echipa de sabie, care deja s-a afirmat pe plan mondial anul trecut, obținând un excelent loc 5 în ierarhia mondială, și cea de spadă, care aspiră la grupul primelor 6.
– Credeți că scrima s-ar putea dezvolta și la Piatra Neamț?
– Sunt sigur. Secții tinere se află multe în țară și cred că Piatra Neamț are suficiente condiții de practicare a scrimei. Dar trebuie cineva care să revină aici (mă refer, pe undeva la persoana mea) sau altcineva, bine pregătit, în stare să dea naștere unei secții, la care sunt sigur că mulți dintre tinerii pietreni vor adera cu plăcere. Copiilor le plac mult luptele cu săbii din filme. Înclinația poate da naștere la talente veritabile. Poate și de aceea, am ținut ca pregătirea de bază a lotului să o desfășor aici”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, marți, 17 februarie 1970).
Vasile Chelaru a decedat pe 1 martie 1999, la București, la vârsta de 78 de ani.
Octavian Vintilă, recital la sabie și microfon
Printre “lotiștii” care au susținut demonstrații la Piatra Neamț, s-a numărat și Octavian Vintilă, campionul României la sabie. Şi-a etalat dibăcia și în proba de comentator al galei. Mai târziu se va dedica acestei meserii în cadrul radioului public: “Practic scrima de foarte multă vreme: de copil m-au pasionat duelurile la colț de stradă. M-am dedicat sabiei fiindcă mi se pare că este proba cea mai apropiată de vechile dueluri pe care le urmăream emoționat în filme sau despre care citeam înduioșat în cărți. În plus, sabia îți îngăduie să etalezi o enormă varietate de mișcări și procedee. Sportiv «oficial» sunt din 1955, pentru ca 3 ani mai târziu să fiu introdus în echipa de sabie a clubului Steaua. După ce am trăit satisfacția promovării printre titulari, ridicându-mă la nivelul celor din echipă (campioană încă din 1949), obligațiile au devenit foarte mari, antrenamentele și concursurile impunând permanent autodepășire. De atunci am câștigat mereu campionatul pe echipe – cu excepția anului 1961. Anul 1970 este pragul obținerii unei performanțe unice în scrima românească: câștigarea campionatului republican pentru a 20-a oară. Rezerva din 1958 a devenit acum căpitanul echipei și suntem aproape de afirmarea definitivă pe plan mondial și cu echipa națională”.
Întrebat ce pasiuni are, Octavian Vintilă a răspuns: “Teatrul. Aici la Piatra Neamț împreună cu întreg lotul național am vizionat toate spectacolele Teatrului Tineretului. Este un teatru excelent”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, joi, 19 februarie 1970).
