Doi angajaţi ai unor primării din judeţul Vaslui au fost declaraţi incompatibili de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
ANI consideră că Parasca Boţ, fost consilier superior în aparatul de specialitate al primarului comunei Deleni (Vaslui) „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 noiembrie 2015 – 8 decembrie 2015, întrucât a deținut simultan funcția de consilier superior în aparatul de specialitate al primarului și pe cea de referent (personal contractual) în aparatul de specialitate al primarului Comunei Deleni, județul Vaslui, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003”.
Şi Daniel Ionuţ Stoinea, inspector în cadrul Primăriei comunei Dragomirești (Vaslui) „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 septembrie 2011, întrucât deține simultan funcția de inspector în cadrul Primăriei Comunei Dragomirești, județul Vaslui și pe cea de contabil șef în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Rădeni, din comuna Dragomirești, încălcând astfel dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003”, potrivit ANI.
„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se precizează într-un comunicat de presă al ANI. (ZCH NEWS)