În această dimineață, 28 octombrie, în jurul orei 4,40, persoane necunoscute au dat foc la o casă din satul Ţoleşti, comuna Forăşti, judeţul Suceava.

La sosirea pompierilor Detașamentului Fălticeni, împreună cu voluntarii SVSU Forăști, casa şi o anexă a acesteia ardeau generalizat existând riscul propagării la o locuinţă din apropiere. Familia ieşise din interiorul locuinţei.

 

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea flăcărilor.

Potrivit ISU Suceava, au ars casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 70 de mp și bunurile din interiorul acesteia, precum și o anexă pe o suprafață de aproximativ 10 mp.

Ancheta pompierilor a concluzionat că acesta a fost cauzat de folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Incendiul a fost lichidat după trei ore, nicio persoană nu a fost rănită.

IPJ Suceava urmează să stabilească cine sunt vinovaţi şi să aplice măsurile legale în consecinţă.

Angela Croitoru

Articolul precedentDSP Neamț: Amendă 10.000 lei pentru vaccinarea nepermisă cu AstraZeneca la doza 3
Articolul următorDoi suspecţi de trafic de droguri arestaţi după percheziţii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.