Zi cu adevărat de foc pentru pompierii din Târgu-Neamț, ieri, 5 iunie, când au fost nevoiți să intervină la două incendii puternice. Primul dintre acestea a izbucnit, în jurul orei 13:10, la o casă în comuna Țibucani, iar cel de-al doilea la casa părintelui Nicău Proclu din Mitocu Bălan (detalii aici).

Dată fiind intensitatea și întinderea incendiului, la Țibucani, pentru stingerea focului au intervenit cu forțe și mijloace de intervenție atât Serviciul de Voluntari Țibucani, cu o autospecială de stingere și un buldoexcavator, cât și Detașamentul de pompieri Târgu Neamț  cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și SVSU Păstrăveni  cu un echipaj cu o autospecială de stingere.

WhatsApp Image 2023 06 03 at 11.35.01

Când au ajuns pompierii incendiul se manifesta la acoperișul casei, la un hambar în care era depozitat fân și la o magazie, din aceeași gospodărie, existând pericolul extinderii flăcărilor la alte două case învecinate.

WhatsApp Image 2023 06 03 at 11.35.10

“Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp, anexele gospodărești cu suprafața de 150 mp și opt tone de fân.

Trei persoane, două femei și un bărbat, au suferit atacuri de panică. Persoanele au fost asistate de echipajul SMURD, dar au refuzat transportul la spital. Focul deschis în spații deschise a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, precizează căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Pentru stingerea în totalitate a incendiului, pompierii și voluntarii au acționat mai bine de 4 ore.

Angela Croitoru

FOTO: ISU Neamț

Articolul precedentAcești oameni care ne conduc. Lucian Daniel Stanciu Viziteu – primarul municipiului Bacău
Articolul următorFotbal. Ceahlaul Piatra Neamț meci cu Foresta Fălticeni în barajul de promovare în Liga a II-a
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.