ACTUALIZARE Accident la Crăcăoani: 6 persoane au ajuns la spital

ACTUALIZARE

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat, de 45 de ani, din județul Suceava, conducea un autoturism din direcția Piatra Neamț spre Târgu Neamț, ar fi intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 45 ani, din județul Suceava, care se deplasa din sens opus”, anunță Poliția Neamț. În urma impactului, au fost răniți ambii conducători auto, dar și 4 pasageri, cu vârste între 17 și 46 de ani, din cele două vehicule. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

ŞTIRE INIŢIALĂ

Un eveniment rutier soldat cu rănirea a 6 persoane a avut loc la primele ore ale dimineții de 7 august, la Crăcăoani. Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 7:18. Primii care au intervenit pentru acordarea ajutorului medical au fost militarii din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamț și Ambulanța Neamț.

„În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o autoutilitară în care se aflau 6 persoane. La sosirea forțelor de intervenție toate persoanele erau evacuate. Cele 6 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la CPU Târgu Neamț de către echipajele SMURD și SAJ”, a declarat Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamț.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier. Urmează ca polițiștii rutieri să stabilească cu exactitate cauzele și condițiile în care a avut loc impactul. Vom reveni cu amănunte. (G.S.; FOTO: ISU Neamț)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...