Duminică, 27 august, pe varianta ocolitoare a oraşului Târgu-Neamţ, au putut fi zărite sute, dacă nu mii de hârtii aruncate pe marginea şoselei. La o privire mai atentă, aceste hârtii erau de fapt nişte flyere publicitare ale unei firme. Sesizaţi, angajaţii Poliţiei Locale au încercat să afle cine le-a aruncat, iar după câteva zile au depistat şi făptaşul. Un individ din localitatea Secuieni, de lângă Roman, care de altfel a fost şi amendat.

“În urma postării dv. cu fotografii pe o reţea de socializare, ne-am sesizat şi, în cele din urmă, am aflat cine a aruncat acele flyere. Am luat multe informaţii de pe acele flyere, numele firmei al cărui produs era promovat şi am ajuns la făptaş. Este regretabil ceea ce s-a întâmplat şi sperăm să nu se mai repete. Facem apel la educaţia cetăţenilor să păstreze curăţenia oraşului nostru”, ne-a declarat Florin Tofan, şeful Poliţiei Locale Târgu-Neamţ. (C.T. STURZU)

Articolul precedent”Big Brother” pentru elevii din Roman
Articolul următorFOTO DN2 (E85) blocat patru ore din cauza unui accident
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.