Astăzi, 28 septembrie 2024 a început ediția cu numărul al XII-lea a Festivalului Oierilor Grințieș.

Proiectul, inițiat de Asociația Pro Grințieș, are sprijinul crescătorilor de animale din Cooperativa Agricolă „Fraţii Muntelui”, condusă de Costel Bondrea. Acesta, pe lângă o contribuție financiară proprie, a beneficiat de sprijin financiar din partea Consiliului Judeţean Neamţ, obținut în urma concursului de Proiecte Nerambursabile.

Deși anul acesta situația sanitar-veterinară a generat restricții care fac ca evenimentul să se desfășoare fără animale, s-au făcut eforturi deosebite pentru a menține tradiția vie.

Această primă zi a festivalului a început la ora 16 și fost dedicată muzicii folk interpretată de artiști locali, atât soliști, cât și grupuri, precum „Eu cred” sau „Ecoul Munților”.

Prezentatorul evenimentului, domnul Gheorghe Filip, ne-a declarat: „Nu știu dacă cineva s-a gândit numaidecât să asocieze cei doisprezece apostoli cu această a douăsprezecea ediție a Festivalului Oierilor de la Grințieș. Este important de precizat că ea se desfășoară sub egida Asociației Pro Grințieș și a Cooperativei Agricole „Fraţii Muntelui”. Astăzi, în prima zi a acestui festival, astăzi are loc secțiunea de muzică folk. Vorbim de entități individuale, adică interpreți cu ei înșiși și chitara proprie, dar și de grupuri care evoluează în scenă pe secțiunea de muzică folk. E adevărat că poate să pară nepotrivită muzica folk, dar dimpotrivă, socot că este cât se poate de potrivită, fiindcă dacă astăzi, la Festivalul Oierilor, la Grințieș, auzim muzică folk, mâine auzim muzică fol-clorică. Așadar va fi o continuitate firească și cât se poate de apropiată sufletului nostru, datinii și bunei și străbunei noastre tradiții strămoșești.”

Pe lângă muzică, nu a lipsit nici tradiționalul balmoș făcut la ceaun mare, exact așa cum se face la stână. Și, bineînțeles, seara nu putea fi completă fără un foc de tabără.

 

Mâine va fi o zi dedicată muzicii populare, cu artiști atât din Neamț, cât și din județele învecinate, precum Oana Crețu, Ghiță Dandu, Iustina Rugină sau Lăcrămioara şi Ştefan Pop. Sperăm ca mâine vremea să fie îngăduitoare și furtuna Ashley să nu perturbe planurile organizatorilor.

Alexandru Andrei

Imagini și montaj: Bogdan Călian

Articolul precedentPiatra Neamț și Iași, în topul celor mai atractive orașe pentru locuire în România
Articolul următorȘtire actualizată. FOTO. Razii de amploare în Piatra-Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.