Seară cultural-artistică la Biblioteca Bicaz

Seară cultural-artistică la Biblioteca BicazBiblioteca „Mihai Eminescu” Bicaz şi Asociaţia Culturală „Eu cred” organizează, joi, 14 decembrie, de la ora 16:00, o seară cultural-artistică la sediul instituţiei.

Cu acest prilej vor fi lansate volumele „Poem de contrabandă”, semnat de Cezar Haiura şi „Călător prin vis”, autor Mihai Coşerariu.

În cadrul evenimentului va fi lansat şi albumul muzical „Dincolo de suflet”, de Mihai Coşerariu, Cristina Marin şi Elena Ropotoaia.

Prezentările vor aparţine ing. Viorel Nicolau, patronul librăriei „Cetatea Doamnei” Piatra Neamţ şi profesorilor Dorina Mucenicu şi Marin Udroiu.

Moderatorul reuniunii va fi Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita. (M. CONSTANTINESCU; AFIŞ: Biblioteca Bicaz)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Iași. Fals preot arestat pentru agresiune sexuală

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat...