Târgu-Neamţ: Campania „Fii Moş Crăciun şi dăruieşte fericire”

Târgu-Neamţ: Campania "Fii Moş Crăciun şi dăruieşte fericire"Târgu-Neamţ: Campania "Fii Moş Crăciun şi dăruieşte fericire"Târgu-Neamţ: Campania "Fii Moş Crăciun şi dăruieşte fericire"Ca de fiecare data în preajma principalelor sărbători creştine, patroana frizeriei „Capelli Style” din Târgu-Neamţ organizează o campanie de strângere de fonduri pentru copiii din familii nevoiaşe. Aşa se face că, şi acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, doamna Florentina Martin, alături de câţiva colaboratori, a iniţiat campania „Fii Moş Crăciun şi dăruieşte fericire”.

„Așa cum v-am obișnuit de ceva vreme, în perioada dinaintea sărbătorilor suntem alături de cei fără posibilități și care au nevoie de ajutorul nostru. Inițiem campania, «Fii Moș de Crăciun și dăruiește fericire». Cei care doresc să ni se alăture și să contribuie cu jucării, dulciuri, alimente neperisabile, hăinuțe pentru copii îi așteptăm cu donațiile la sediul frizeriei «Capelli Style». Ca de fiecare dată când am solicitat ajutorul, mai mulţi prieteni au fost alături de mine și de cei care au nevoie să fim alături de ei în perioada sărbătorilor, mai ales pentru că orice creștin trebuie să simtă bucuria sărbătorilor și la fiecare copil trebuie să ajungă Moș Crăciun”, a declarat doamna Florentina Martin.

Până acum, în incinta frizeriei, au fost aduse mai multe cadouri din partea unor cetăţeni sensibilizaţi de campanie. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...