VIDEO. FOTO. Festivalul Oierilor Grințieș. Ziua a doua

Festivalul Oierilor Grințieș a continuat duminică, 29 septembrie, în ciuda vremii nefavorabile.

Nici ploaia nu a putut strica atmosfera, publicul fidel fiind prezent și a doua zi a festivalului. Aceasta a fost dedicată muzicii populare, unde foarte tinerii artiști ai zonei au avut ocazia să se afirme în fața publicului. Interpreții de muzică populară au fost evaluați pentru talentul lor muzical, iar atmosfera creată de aceștia a adus un omagiu tradițiilor strămoșești.

De la Festivalul Oierilor nu au lipsit preparatele tradiționale ale ciobanilor, care au atras atenția vizitatorilor la fel de mult ca muzica. Tocana de miel în jântuit și faimosul balmoș au fost vedetele gastronomice ale evenimentului, reflectând modul de viață autentic al păstorilor din munți, însă nu au lipsit nici micii de oaie.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Vaslui. Două persoane au murit într-un accident produs între un autoturism și un autotren

În dimineața zilei de astăzi, s-a produs un accident...

Iași. O femeie ar fi oferit unei minore bani și o mașină pentru a-și schimba depoziția

O femeie din orașul Hârlău, județul Iași, a fost...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...