Un accident de circulație în care au fost implicate 4 autovehicule și care s-a soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc pe 9 februarie, în jurul orei 12:00, în reședința de județ.
”Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce o conducătoare auto, de 21 de ani, din județul Harghita, conducea un autoturism pe strada Unirii, ajunsă la intersecția cu strada Adâncata nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire,
intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 64 de ani, din Piatra Neamț, iar ulterior autoturismul ar fi fost proiectat în alte două autoturisme staționate, în care nu se afla nicio persoană”, a anunțat Poliția Neamț.
Din impact, șoferul autoutilitarei a fost rănit. Ambii conducătorii auto, au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. A fost deschis un dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă. (G.S., FOTO: Poliţia Neamţ)