Un bărbat, de 66 de ani, din comuna Alexandru cel Bun, judeţul Vaslui, a murit astăzi, 14 decembrie, în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Acesta a încercat să stingă focul care-i cuprinsese casa cu mijloace proprii, până la sosirea pompierilor şi astfel a inhalat o mare cantitate de fum care i-a adus, în cele din urmă, sfârşitul.

incendiu intoxicat

Medicul de familie din comună, care l-a găsit în stare de semiconştienţă, scos de vecini din interiorul casei, a încercat resuscitarea bărbatului până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), dar totul a fost în zadar, medicii de pe ambulanţă au declarat decesul. Soţia acestuia a suferit un atac de panică, când l-a văzut mort şi a primit îngrijiri de la reprezentanţii SAJ Vaslui.

La sosirea pompierilor din Bârlad, cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate, incendiul se manifesta într-una dintre camerele casei. Flăcările au fost lichidate în aproximativ 20 minute. Au ars bunurile dintr-o cameră și s-a degradat tencuiala și planșeul pe circa 20 metri pătrați.

Pompierii au stabilit, la finalul intervenţiei, că un coș de fum deteriorat a fost cauza incendiului.

A.C.

Articolul precedentO companie din Neamț angajează ingineri și zeci de necalificați
Articolul următorMisiune de salvare a doi nou născuţi ucraineni