dna 02Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Apostol, fost primar al comunei Balş, judeţul Iaşi şi a lui Mihai Florea, agent agricol în primăria ieşeană.

Cei doi sunt cercetaţi pentru „complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată“. Conform rechizitoriului, aceştia, în perioada 2011-2014, ar fi eliberat documente false, „din care ar fi reieșit că fermierul ar deține animale (bovine, ovine și ecvidee) pe care acesta însă nu le avea în realitate. Acesta din urmă le-ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică”. Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură s-a constituit parte civilă în acest dosar pentru această sumă obţinută necuvenit.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Iaşi.

Angela Croitoru

Articolul precedentGuvernul acordă sprijin financiar pentru plata facturilor la energie și gaz
Articolul următorL1 FC Botoşani face doar egal la ultima clasată, dar rămâne pe locul 2
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.