regele ferdinand

La moartea Regelui Carol I, tronul a fost moştenit de către Ferdinand, fiul fratelui mai mare al defunctului Rege. Timiditatea sa înnăscută nu lăsa să se întrevadă prea uşor faptul că era un om de o vastă cultură, pasionat botanist şi vorbitor curent de mai multe limbi străine, între care greaca veche şi ebraica. Însă, în numai 13 ani de domnie, dintr-un “necunoscut”, Ferdinand avea să devină un mare Rege, supranumit fie “Întregitorul”, fie “Lealul”, pentru felul în care şi-a dedicat viaţa ţării sale. S-a născut la Sigmaringen, în anul 1865, fiind al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al Regelui Carol, şi al Principesei Antoaneta, infanta Portugaliei. El a venit pentru prima oară în România la numai 19 ani, în 1884, după care s-a reîntors în Germania pentru a-şi continua studiile liceale şi universitare. În 1889, după terminarea Universităţii din Lipsca şi a Şcolii Superioare de Ştiinţe Politice şi Economice din Tubingen, Principele s-a stabilit la Bucureşti, pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile de moştenitor al tronului României. Se căsătoreşte cu prinţesa Maria, născută în Marea Britanie, fiind primul copil al ducelui Alfred de Edinburg (fiul reginei Victoria) şi al ducesei Maria (fiica ţarului Alexandru al II al Rusiei). În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând jurământul solemn şi promiţând ca va fi “un bun român”. În timpul războiului mondial, Regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, şi, în 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia a luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război împotriva ţării sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul românilor, situaţia de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand şi întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iaşi. Deşi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu şi-a pierdut speranţele. Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale şi România. În cele din urma, situatţia avea să se schimbe în cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari. Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale. A fost omul reformei agrare – “regele ţăranilor” – al celei electorale şi al acţiunilor vizând consolidarea statului naţional unitar român. În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi; în 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă). În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile – cultural, politic, economic -, un dinamism cu adevărat remarcabil, care demonstra în mod grăitor vocaţia constructivă şi inteligenţa poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat. Suveranul se stinge din viaţă în 1927, la 63 de ani, fiind înmormântat tot la Curtea de Arges în necropola regală, alături de unchiul său, Regele Carol I şi Regina Elisabeta. (N.S.)