talharie posetaO femeie de 42 de ani, din Săbăoani, a fost victima unei tâlhării, în ziua de 11 decembrie, în timp ce se deplasa pe o stradă din Săbăoani. Ea a fost atacată de un individ care a lovit-o și i-a smuls geanta, în care se aflau bani și obiecte personale. Polițiștii l-au prins pe autor, la scurt timp după comiterea faptei, în timp ce se deplasa spre județul Iași și se afla în zona Castelului de apă. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani, din Doljești.

”Bărbatul a fost condus la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Prejudiciul creat prin activitatea infracțională a fost recuperat integral. La data de 12 decembrie 2020, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Roman, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile”.

C.M.

 

Articolul precedentAlte 74 de persoane pozitive la coronavirus în Neamț. Puține teste efectuate la nivel național
Articolul următorAngajatorii din Neamț caută meseriași în mai multe domenii