0:00

Cel mai cunoscut și pisălog guru de presă și sub-presă din țară ne-a obişnuit cu prezentări, cu dezvoltări de subiecte susţinute pe conţinutul vrafurilor de mape şi dosare (justificative) cărate la emisiuni TV în direct. Prin abundenţa de detalii nu obosea partea de public fascinat de restituirea de fapte, întâmplări şi spuse, nu-i isteriza pe cei vizaţi sau daţi în vileag, cât ridiculiza implicit lipsa de profesionalism a echipelor din spatele realizatorilor de emisiuni. Le lipseau documentariştii, o categorie de oameni de presă sortiţi anonimatului, dar indispensabili performanţei. Ca invitat sau realizator TV, pe cont propriu și oarecum asemănător unui gazetar dintr-o redacţie mică, poţi valorifica o arhivă de lucru (dacă e organizată şi o ai la îndemână) sau apelezi la memoria personală (dacă-i funcţională). Mai mult de-atât înseamnă altă muncă, alte resurse, nu doar de timp, plus o organizare bine pusă la punct. Experienţa şi rutina studiului ajută, uneori contribuie decisiv, doar că e greu de crezut că un personaj ocupat suplineşte de unul singur cercetarea, analiza, sinteza şi viteza de reacţie a unei echipe.

Alegerile prezidenţiale au înregistrat o reconsiderare aparentă a locului şi rolului documentariştilor. Meniul s-a livrat, în principal, prin televizor. Este de înţeles datorită impactului vizualului. (Primele antrenamente semnificative, oficiale şi cu public, s-au defăşurat la Antena 3, la vremea retragerii PNL din USL. În câteva zile, l-au făcut praf pe Crin Antonescu. Să-l fi „explorat” în stare de hipnoză, tot nu-și amintea zisele şi făcutele înșirate de documentariştii din sistemul lui Dan Voiculescu în serii de montaje memorabile, abil ţintite, perfect gradate.) În campanie și-au dat mâna meseriaşii echipelor de partid, consultanţii şi redacţiile, greul căzând pe cele din urmă. Tehnnologia modernă şi-a spus cuvântul, însă fără truda și talentul unor pricepuți sculele și softurile n-au valoare.

Pe partea luminoasă, restituirile ne-au amintit cu cine avem de-a face pe piața alegerilor. În zona întunecată, prin omisiuni și trunchierea declarațiilor, s-a întrecut prea des măsura partizanatului acceptabil. Între extreme, între lumină și întuneric, se răsfirau nuanţele de gri – fiecare găsea ceva de reținut, dacă era interesat.

Odată închis bilanțul costurilor și conținutului comandat, demonstraţia făcută înainte de 16 noiembrie a murit singură, în ciuda agățării de-un vechi proverb chinezesc: „Lucrurile ieftine nu au valoare, cele valoroase nu-s ieftine”. Flăcării abundenței de documentare, aprinse în toamnă pe altarul politic central, i s-a tăiat gazul. De fapt, documentările necomandate, cele cu sens nedeturnat din start, dincolo de conținut, de resursele consumate cu sacrificii, sunt cele valoroase. Vor fi mai grele, mai rare, până la dispariție.

Viorel COSMA

Articolul precedentViceprimar Aurelia Simionică: „Așteptăm constructorul Pieței Centrale la începutul anului”
Articolul următorMoș Nicolae, pa!