Pompierii nemțeni, pe podium la Concursurile Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Pompieri din cadrul serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență din Neamț au urcat pe podium la competiția dedicată lor, organizată de ISU Bacău. Este vorba de etapa interjudețeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare (SVSU) și Private (SPSU) pentru Situații de Urgență care s-a desfășurat în perioada 8 – 10 iulie. La competiția care s-a desfășurat pe stadionul din Târgu Ocna au participat pompieri din județele Neamț, Bacău, Iași, Suceava și Vaslui.

Echipa SSG Fire & Rescue din Neamț a câștigat la categoria serviciilor private, iar SVSU Rebricea din Vaslui s-a clasat pe prima treaptă a podiumului la clasamentul general al serviciilor voluntare. Acestea vor participa la etapa națională a competiției care este programată în august și se va desfășura în județul Buzău.Pompierii nemțeni, pe podium la Concursurile Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Clasamentul la SVSU:

  • Pista cu obstacole pe 100 m: Locul I – SVSU Bosanci (Suceava), Locul II – SVSU Lespezi (Iași), Locul III – SVSU Rebricea (Vaslui).
  • Ștafeta 4 × 100 m: Locul I – SVSU Lespezi (Iași), Locul II – SVSU Săbăoani (Neamț), Locul III – SVSU Bosanci (Suceava).
  • Dispozitivul de intervenție: Locul I – SVSU Rebricea (Vaslui).Pompierii nemțeni, pe podium la Concursurile Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Clasamentul la SPSU:

  • Pista cu obstacole pe 100 m: Locul I – SPSU Dedeman (Bacău), Locul II – SSG Fire & Rescue (Neamț).
  • Ștafeta 4 × 100 m: Locul I – SSG Fire & Rescue (Neamț), Locul II – SPSU Dedeman (Bacău).
  • Dispozitivul de intervenție: Locul I – SSG Fire & Rescue (Neamț).Pompierii nemțeni, pe podium la Concursurile Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...