Complexul Muzeal Național Neamț marchează Ziua Națională a României cu o expoziție specială dedicată cămășii cu altiță, simbol al tradiției românești.
Vernisajul expoziției va avea loc pe 1 decembrie 2024, ora 11:00, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț, iar vizitatorii vor putea admira exponatele până la 1 martie 2025.
Evenimentul scoate în evidență importanța acestui meșteșug tradițional, care, din 1 decembrie 2022, este inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO.
Pentru această ocazie, muzeul a reunit 20 de cămăși realizate în ultimii doi ani de artizane din cadrul Șezătorilor de la Piatra, Borlești și Bicaz. Fiecare ie impresionează prin măiestria execuției, fiind împodobită cu materiale precum mătase, mărgele, paiete sau fir metalic, și decorată cu motive vechi, inspirate din albume de cusături din secolul trecut sau din piese autentice de patrimoniu.
Expoziția este îmbogățită cu fotografii de epocă ce ilustrează portul popular românesc purtat de Familia Regală, doamne din elita vremii și femei de rând. Imaginile, puse la dispoziție de Muzeul Național Peleș și Muzeul Țăranului Român, evidențiază frumusețea și rafinamentul costumului tradițional. Parteneriatul cu Zamac Biju aduce un plus de modernitate prin reinterpretarea accesoriilor, în armonie cu tradiția.
Printre creatoarele pieselor expuse se numără artizane talentate precum Marlena și Cătălina Bădeanu, Violeta Ciurlea, Antoanela Iordache, Lia Lungu, Dorina Mucenicu, Lucia și Carmen Nădejde, Narcisa Rachieru, Vasilica Sandu, Maria Tamaș, Mihaela Toma, Elena Aron, Mihaela Mararu, Valeria Verdeș, Mariana Călinescu, Iulia Tanasă, Elena Tofan, Florentina Buzenschi și Maricica Dediu.
Expoziția aduce, de asemenea, un omagiu Reginei Maria, care a integrat portul popular în viața socială a elitei românești, purtându-l cu mândrie și eleganță.
Curatorul expoziției va fi muzeografa Florentina Buzenschi.
Denisa POPA