Exclusivitate Ceahlăul® / Spital nou, cu heliport, la Piatra Neamț

spital nou 01

În ședința de ieri (07.10.2014) a legislativului nemțean, Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean, a anunțat că Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț va beneficia de un corp nou de clădire. Potrivit acestuia, este vorba despre un spital cu o capacitate de 350 de paturi. spital nou 02

Intențiile de a construi o clădire nouă la Spitalul Județean sunt prinse într-un proiect de dezvoltare în care se mai precizează că va fi construit și un corp nou ce va conține Blocul Alimentar și Sala de Conferințe. Pe lângă cele amintite, se dorește construirea unei Centrale de Utilități, crearea unui Centru Informațional de management a datelor specifice și înființarea unui centru de „stroke” (Accident Vascular Cerebral – n.r.). Nu în ultimul rând, așa cum a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Secția Exterioară Negulești va fi și ea supusă unui proces amplu de reabilitare. Acolo, dacă totul merge conform planurilor, se dorește înființarea unui compartiment de îngrijire a persoanelor vârstnice și a unui compartiment pentru îngrijiri paliative.

spital nou 03

Potrivit proiectului care prevede construirea unui corp nou, „se dorește realizarea unei clădiri cu regim de înălțime S+D+P+6E, respectiv 27,30 m.  Volumul este alcătuit din trei tronsoane cu un nucleu central în care se găsesc circulațiile verticale și spațiile publice. Accesul publicului se realizează la nivelul demisolului, din curtea interioară și de la nivelul parterului printr-o cursivă, de pe latura sud-vestică a clădirii. Accesul personalului medical se realizează de pe latura sud-estică a clădirii. Pe latura nord-estică se găsesc două accese pentru aprovizionare oficiu alimentar și pentru evacuare deșeuri. Pentru a deservi blocul operator de la etajul 5, s-a prevăzut un heliport. La subsol va funcționa centrul de imagistică și radiologie”.

spital nou 04

La demisolul clădirii va exista o zonă de chirurgie pentru mici intervenții și o zonă de vestiare pentru personalul clădirii. La parter, așa cum este prevăzut în planul clădirii, vor fi cabinete de consultație, săli de tratament și o zonă administrativă. La etajele 1, 2, 3, 4 vor fi organizate secțiile de spitalizare, iar la etajul 5 va fi organizat un bloc operator cu 4 săli de operație.

Marian TEODOROF

Autor:

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...