Legată sufletește de judeţul Neamţ pe care-l considera “ţinutul meu de adopţiune”, academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost oaspete de onoare, în 1985, la “Sadoveniana”, manifestare literară ajunsă la cea de-a 16-a ediţie. Remarcabilul om de litere a decedat în anul 2006 și a fost înmormântată la Mănăstirea Putna, după propria dorinţă. Ultimii ani i-a petrecut la Mănăstirea Văratec sub numele de Sora Benedicta. (A. MOISE)
“Iată-vă din nou în judeţul nostru, ca invitată de onoare a celei de-a XVI-a «sadoveniene». De altfel, alături de Eminescu, căruia i-aţi consacrat numeroase studii, Sadoveanu se află printre pasiunile dv. statornice. Cărui fapt se datorează acest lucru?
– Ceea ce îi leagă pe Eminescu și Sadoveanu constituie raţiunea pasiunii mele pentru amândoi. Aceeași misterioasă apariţie a amândurora într-o «lume liniștită», într-o lume de culmi blândă; deodată două piscuri fulgerate, de o mare sete de cunoaștere și de o capacitate enormă de a transforma naţionalul în universal. Căutăm la nesfârșit în operele lor răspunsuri la întrebările noastre care nu mai contenesc, dar nu-i putem epuiza niciodată: rămân închiși în supremele lor ambiguităţi, lăsându-ne în continuare să interogăm sursele cunoașterii, să căutăm înfriguraţi motivele pe care se fondează opera lor. Oricum, mi se pare că suntem confirmaţi în alăturarea lor de prefaţa la ediţia a doua a «Vieţii lui Ştefan cel Mare», unde Sadoveanu vorbea de cele două genii absolute ale neamului românesc, Ștefan și Eminescu. Eu li-l adaug pe Sadoveanu însuși. E un geniu reprezentativ pentru pământul românesc, un geniu învestit cu atributele înţelepciunii arhaice.
Aș vrea să vă referiţi la activitatea Institutului «George Călinescu», pe care îl conduceţi, la proiectele sale imediate.
– Avem proiecte ambiţioase, dar întemeiate pe sârguinţa cercetătorilor, pe dorinţa lor de a scoate la iveală aceste lucruri de care cultura românească are nevoie. Astfel, continuăm bibliografia relaţiilor literaturii române cu celelalte literaturi ale lumii, lucrare grea, deosebit de complicată, dar cu rezultate admirabile pentru specialiștii români și străini. Continuăm apoi «Bibliografia Caragiale», care nu este o bibliografie a operelor propriu-zise, ci încearcă un studiu al receptării lui Caragiale. Aș mai menţiona monografia revistei «Adevărul literar și artistic», întemeiată pe o bibliografie minuţioasă, precum și lucrarea «Cultura românească și Europa», o tentativă îndrăzneaţă, care va lega într-o unitate tot ceea ce în momentul de faţă se întreprinde sporadic. După opinia mea, astfel de lucrări sunt pilonii de referinţă pe care se sprijină o cultură.
Cum consideraţi viaţa spirituală a judeţului Neamţ?
– Socotesc judeţul acesta ţinutul meu de adopţiune, făcând suma trecutului și prezentului său, care au permis fixarea unui statut omenesc cu totul particular al «nemţeanului». Iată, de pildă, această Gală a spectacolelor de teatru pentru tineret care concentrează la Piatra Neamţ, pentru o săptămână, cam tot ce avem mai bun la această oră în mișcarea teatrală românească. Este, indiscutabil, un eveniment artistic de referinţă, ca atâtea altele de acest fel izvorâte din climatul cultural deosebit de fertil al acestor locuri”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, sâmbătă, 9 noiembrie 1985)
