0:00

Europarlamentare la comune Poienari, Războieni, Rediu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pentru o comună mică precum Poienari este foarte important ca primarul să fie un om orientat, pentru a putea prinde măcar firimiturile unui buget județean și așa ciuruit. Emil Dascălu este un asemenea primar. El a fost ales pe lista APEL din partea PDL și după ”marea reorientare” a primarilor din Neamț, s-a îndreptat aproape firesc spre UNPR, aături de care a luptat în campania de la locale. În asemenea condiții, rezultatul de la Poienari nu surprinde deloc, mai ales că a fost obținut în urma unei prezențe modeste la vot, de doar 412 votanți. Dintre aceștia 169 au votat cu alianța USD procentul obținut fiind aproape de 40%, nici foarte bun, nici foarte rău.

Europarlamentare la comune Poienari, Războieni, Rediu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Comuna Războieni ar trebui să aibă pe stemă sigla PSD-ului alături de fotografia lui Ioan Munteanu, deputatul născut în comună, a cărui influență se simte acolo în orice moment. Iar alegerile, indiferent de miza lor reprezintă asemenea momente. Istoria europarlamenatrelor la Războieni este foarte simplă: au votat fix 900 de cetățeni, iar 526 dintre ei s-au orientat spre alianța PSD-UNPR-PC, obținând un  procent de peste 58%. Ce s-a întâmplat în rest nu mai contează. Comuna s-a mai dovedit încă odată că este foarte bine direcționată politic, că nu se pot întâmpla acolo surprize, cel puțin deocamdată. Cel mai clar exemplu a fost dat de alegerile parlamentare unde USL-ul a obținut un sec 72%, dătător de speranțe și pentru viitoarele alegeri parlamentare.

Europarlamentare la comune Poienari, Războieni, Rediu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Un alt fief PSD este bine implantat la Rediu. Acolo, primarul Vasile Motfolea a făcut un fel de balans între partid și Culiță Tărâță, cel care i-a cununat băiatul acum câtva timp. La europarlamentare, când și Tărâță și deputatul Harbuz aveau același scop, să obțină cât mai multe voturi în întrecerea la nivel de partid cu Ionel Arsene, pentru primar a fost ușor să-și dovedească atașamentul și zelul. Alianţa a obținut un scor de peste 57%, cu oameni puțini la vot, dar devotați. Ca să facem o comparație, la locale veneau 2.229 de oameni iar acum au venit doar 851. Semn că se poate și mai bine în noiembrie. (V. BĂLĂNESCU)

Articolul precedent„Bătaie” pe ochelarii de beţiv, în centru
Articolul următorEvaluarea Națională: Faza contestatarilor