0:00

În perioada 1-19 noiembrie, când la nivel internațional se derulează Campania intitulată 19 zile de activism pentru prevenirea violenței împotriva copiilor și tinerilor”, polițiștii de prevenire nemțeni în colaborare cu specialiști din cadrul Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, au desfășurat diverse activități la Școala Gimnazială nr. 5 Piatra Neamț.

„Activitățile au avut drept scop prevenirea antiinfracțională a minorilor, prin semnalarea situaţiilor de pericol în care aceştia pot fi implicaţi din cauza necunoaşterii consecinţelor adoptării unor comportamente antisociale”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În cadrul discuţiilor, au fost abordate aspecte referitoare la consecinţele unor acte de violenţă sub diverse forme de manifestare – violenţa verbală, violenţa fizică, violenţa emoţională, dar şi modalităţile de prevenire a acestora în unităţile de învăţământ, pe stradă și în familie. De asemenea, s-a insistat asupra recunoaşterii de către elevi a situaţiilor de pericol, polițiștii explicându-se elevilor cum ar trebui să se comporte pentru a nu deveni victime, în cazul infracțiunilor de furt şi tâlhărie”.

Elevii, educaţi împotriva violenţei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Elevii au urmărit filme educativ-preventive, pe marginea cărora au avut loc dezbateri, şi au comentat desenele expuse pe holul instituţiei de învățământ pe un panou sub sloganul ”STOP VIOLENȚEI!”.

În ziua de 13 noiembrie 2014, polițiștii de prevenire în colaborare cu polițiștii de proximitate din cadrul Poliției municipiului Roman au desfășurat o acțiune stradală atât pe linia prevenirii tâlhăriilor, furturilor din buzunare, genți, poșete cât și prevenirea furturilor din autoturisme. Oamenilor prezenţi pe bulevardul Roman Mușat, în zona Complexului Favorit, pe bulevardul Republicii, strada Anton Pan şi Piața Roman Vodă li s-au oferit 240 pliante, flyere și broșuri cu recomandări informativ preventive, pentru prevenirea tâlhăriilor, a furturilor din buzunare, poșete, genți, şi a furturilor din autoturisme. De asemenea, poliţiştii au discutat cu fiecare cetăţean în parte şi i-au explicat în ce situaţii trebuie să sune la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție. Însă, în toate activităţile, recomandările preventive au fost pe primul loc, după principiul „paza bună trece primejdia rea”. (C. MIRCEA)

Articolul precedentANM: Ceaţă, ploi şi burniţă
Articolul următorPiatra Neamț se promovează la Târgul de Turism