jandarmi neamt practicaÎncepând de pe 4 ianuarie, timp de 30 de zile lucrătoare, 7 elevi aflaţi în anul doi de studiu la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, se vor afla în practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ.

“Andrei Adăscăliţei, Cristian Catană, Emilian Creţu, Marius Rebegea, Marius Tofan, Teodor Nastasă şi Alin Grigoraş au fost deja repartizaţi în subunităţile de pază şi protecţie instituţională din oraşele Piatra Neamţ şi Roman, pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, urmând ca la terminarea stagiului să fie evaluaţi în funcţie de activitatea desfăşurată şi de rezultatele obţinute”, a declarat lt. Marius Gămănuţ, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ.

„Elevii vor fi planificaţi în misiuni specifice, unde vor fi însoţiţi şi îndrumaţi tot timpul de tutori-jandarmi cu experienţă în activitatea profesională care îi vor ajuta pe tinerii jandarmi să-şi aprofundeze cunoştinţele teoretice prevăzute în actele normative cu incidenţă în domeniul pazei şi protecţiei instituţionale”.

Cei 7 elevi sunt la al doilea stagiu de practică, iar la sfârşitul acestui an şcolar vor deveni subofiţeri jandarmi, cu gradul de sergenţi majori şi poate măcar o parte dintre ei dacă nu toţi vor lucra la IJJ Neamţ.

C. MIRCEA

Articolul precedentÎPS Ioachim a sfințit un centru unde vor lucra persoane cu dizabilități
Articolul următor021 264 8505 – număr special pentru pensionarii MAI
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.