În cadrul proiectului de voluntariat ”LIIS4U:Solidari cu cei de lângă noi! – 112 pentru Ucraina”, derulat de 24 de elevi de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași și coordonat de prof. Daniela Anghelescu și prof Anamaria Ghiban, se desfășoară zilele acestea (18 – 22 august) o activitate la Măgura Ilvei.
Aici, în parteneriat cu Asociația „Vasile Voiculescu” care, la rândul ei, derulează un program umanitar pentru familii de refugiați ucraineni, o parte dintre elevii implicați în proiectul inițiat de Liceul Teoretic de Informatică contribuie la amenajarea unor gospodării ce vor găzdui, începând din luna septembrie, familii de refugiați provenind din zona de conflict din Ucraina.
Proiectul elevilor de la „Grigore Moisil” își găsește un numitor comun cu cel al Asociației ”Vasile Voiculescu”, intitulat ”Măgura Ilvei: Ajutor pentru copiii ajunși în restriște în Ucraina”, coordonat de către domnul Leonida Pop, președintele acesteia.
Conștientizând necesitatea solidarizării cu cei aflați în situații defavorizate, tinerii ieșeni dau astfel o mână de ajutor la integrarea ucrainenilor în comunitatea de la Măgura Ilvei prin renovarea a două case oferite de oameni inimoși și cu susținerea autorităților locale, urmând ca înaintea începerii anului școlar să revină și cu ajutoare materiale pentru copiii familiilor de ucraineni (rechizite, un fond de carte românească etc.). Tot în scop caritabil, elevii Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” își propun, ca în cadrul aceluiași proiect, înscris în competiția Euroscola 2015, să organizeze în perioada următoare activități sportive și culturale în parteneriat cu mai multe instituții și organizații ieșene. Aceste activități urmăresc atât oferirea de ajutor concret categoriei defavorizate vizate de proiect, cât și sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanța solidarizării cu cei aflați în nevoie, în contextul desemnării de către Uniunea Europeană a anului 2015 drept Anul european pentru dezvoltare.
Fotografii de la această activitate se găsesc pe pagina de Facebook a proiectului – LIIS4U și în curând vor fi disponibile și pe site-ul proiectului www.liis4u.jocsecund.info.
Prof. dr. Anamaria Ghiban, Liceul de Informatica „Grigore Moisil” Iași. (ZCH NEWS)