Scriam ieri că s-au împlinit 123 de ani de la stingerea din viaţă a lui Vasile Alecsandri. Se ştie că Elena Negri a fost pasiunea cea mai mare şi cea mai romantică a lui, dragostea aceasta inspirându-i multe din poezile lui. Frumuseţea ei a fost recunoscută de toţi. Era de o inteligenţă cu totul deosebită, afectuoasă şi atrăgătoare în manierele ei, discretă şi blândă. Prin firea şi nobleţea aspiraţiilor ei spirituale, era suflet din sufletul lui Vasile Alecsandri. Ea fu cea dintâi femeie din aristocraţia Moldovei care-l admiră sincer şi-l felicită, scriindu-i, la primele lui poezii şi la piesele lui de teatru, pe care le recomanda cu entuziasm societăţii ieşene. Tânără încă, despărţită de un bărbat ce nu ştiuse să-i inspire iubire, ea răspunse idealului celui mai înalt de femeie al lui Vasile Alecsandri şi el o iubi cu toate puterile inimii lui. Vasile Alecsandri întâlni această femeie la cea mai frumoasă vârstă a lui, la 23 de ani. El era atunci un tânăr svelt şi potrivit de înalt, de o frumuseţe distinsă, cu faţă albă, pe care rămăsese întipărită o umbră de melancolie de la moartea mamei sale, cu fruntea largă şi senină, cu ochii buni şi vorbitori, cu un surâs plăcut, bine crescut şi pe deasupra, autor deja a 2-3 piese de teatru, jucate cu succes, fiind chemat şi ovaţionat pe scenă în serile de reprezentaţie, adică şi cu un început de glorie. O cunoscuse pe Elena aproape la Mânjina pe la 1844, în casele fratelui său, la o serată, în care se făcea muzică, căci toţi ai casei erau muzicanţi; Costache Negri cânta din vioară, Elena din gură şi Caterina, sora ei, pianistă. Seara în care o auzi Alecsandri cântând pentru întâia oară, a rămas pentru poet ca una din cele mai frumoase din viaţa lui. Elena Negri îl invită la moşia ei, la Blânzi. Moşia era frumoasă şi întinsă, iar casa spaţioasă cu un etaj şi cu un interior aranjat de ea în chip simplu şi rustic, dar cu mult gust. Aici ei petrecură mai mult timp în atenţii de logodnici, în cetiri, în poezie, muzică şi în planuri de viitor minunat. Starea lui sufletească de atunci se vede în poezia intitulată “8 Martie 1845”. Peste un an numai, în 1846, doctorii recomandară Elenei Negri, delicată ca sănătate, să petreacă câtva vreme în ţările calde şi, în luna lui mai din acelaşi an, ea plecă în Italia, cu făgăduinţa lui Vasile Alecsandri că o va urma. O lună după plecarea ei, prin iunie, plecă şi el spre Italia. El luă drumul Mării Negre, trecând prin Constantinopol, Brusa, Atena, apoi Veneţia. În primele zile de septembrie ajunge la Veneţia şi-şi regăseşte iubita pe pământul frumoasei Italii. Vasile Alecsandri, poet, om delicat, avut, având lângă el acolo o femeie iubitoare şi simţitoare, spune într-o scrisoare că cele mai fericite zile din viaţa lui au fost acelea. Din Veneţia străbat lungul Italiei, prin Florenţa şi Roma şi în ianuarie 1847 sunt la Neapole, dinaintea golfului pe care se plimbară, ca şi la Veneţia, legănaţi de valuri şi de aceleasi iluzii… În fine ajung la Palermo, unde Elena Negri se stabileşte cu poetul şi cu Nicolae Bălcescu în Vila Delfina afară din oraş. Pe acea terasă, aşezată pe coloane de marmură, Vasile Alecsandri îşi făcea împreună cu ea proiectele lui literare şi citea piesele pe care le scria. Seara ieşeau în liniştea aerului, sub suflul blând al mării şi priveau Vezuviul în flăcări. Într-o dimineaţă de aprilie însă, Alecsandri fu deşteptat din acel vis. Boala Elenei Negri, “durerea de piept”, care până atunci nu fusese decât ca o umbră aruncată de un nor şi care le făcuse dragostea şi mai scumpă, se arătă îngrijorătoare. Din ce în ce mai palidă, cu ochii mai strălucitori, ea lăsa la cei ce o înconjurau o impresie tristă. La începutul lui mai plecă cu Alecsandri spre ţară pe la Constantinopol, unde era fratele ei, Costache Negri. Dar, când intrau în Cornul de Aur, Elena Negri muri pe vapor în braţele lui Alecsandri. Poetul simţi pe inima lui inima ei încetând de a mai bate… Ea fu înmormântată în curtea bisericii greceşti din strada Cabristan. O piatră simplă deasupra mormântului, cu numele şi data morţii, arăta încă până mai acum câtva timp locul rămăşiţelor ei. Vasile Alecsandri intră în ţară bolnav şi-şi căută mult timp sănătatea ca să se poată restabili.
Nicolae SAVA
