Între autorii care scot cărţi de versuri din plăcerea de a se vedea tipăriţi, de a fi „în rând cu lumea literară bună”, sunt câţiva cărora nu prea ai ce să le reproşezi: au acurateţe în frazare, stângăciile începutului abia se mai întrezăresc pe ici pe colo, fluxul liric (atât cât e) pare a fi strunit cu pricepere. Totuşi, rodul muncii şi inspiraţiei lor este departe de a mulţumi un cititor ceva mai pretenţios. Câţiva din aceşti autori (unul din ei, Petrică Tărăboanţă, prezentat cititorilor ieri) şi-au editat cărţi şi, evident, aşteaptă ca un critic literar, sau măcar un confrate, să-i ia în seamă…
Geta Stan Palade a adunat în masivul său volum de versuri (222 de pagini) de toate: versuri cu rimă, poeme în vers alb, unele melancolice, altele de o gravitate contrafăcută, unele ceremonioase, altele de o fragilitate sentimentală uşor vetustă, unele notabile, unele – multe – cu locuri comune la fiecare vers. „Mladă romantică” – aşa se intitulează volumul apărut la Editura „Citadela” din Satu Mare în acest an – nu dezamăgeşte pe un cititor de poezie, dar nici nu-l fericeşte cu poeme sau măcar cu versuri memorabile. În textul „Lujer de trestie cântătoare”, dedicat „cu smerenie poetului Neagu” (ignoranţa noastră face să nu fi auzit de un poet, cât de cât cunoscut, cu acest nume), autoarea caută un punct de sprijin în susţinerea demersului liric, dar nu şi-l găseşte: „Gesturile tale mărite Coresi de fiecare dată / când te strig pe pârtii de rozmarin / şi cuvintele se prefac în urme de floare. / O lumină abia dată în pârg de ţinut minte / şi de cuibărit în inimă ca mai înainte. / Acum când stăm la sfat cu gorunii buchile tale / de pe tablele cerului seamănă cu un cap de cerb / înfrunzit în pofida credinţei misterului / ascuns lăudăros în rotundul unui verb”. Se vede că această credinţă a misterului la Geta Stan Palade lucrează intens, de noi nu am înţeles mai nimic din ceea ce doreşte să transmită. Incongruente, împânzite gomos de aere trist-deprimante, elegiile Getei Stan Palade sunt vetuste şi naive, ce nu pot fi catalogate a fi decât nişte exhibiţii lirice de nivel comun. Vom cita, în final, unul din textele ce iese din linia comună a cărţii: „Gârbovit nisipul curge din clepsidră / ne vom întâlni curând la poli / arborând amurgul ca pe-o hidră / într-un tril rotund de si-bemoli. // Sideral cuvântul să ne-mpartă / patima din trestii la mijloc / anotimpul strânse de beregată / vinovata faclă de noroc / Ştiu că amintirea, Doamne, doare / grijile le-om duce pe grumaz / ca să urce clipa triumfală / flacăra iubirilor de azi”.
Nu mai comentăm titlul volumului, mult prea siropos şi explicit, pentru a nu fi acuzaţi de rea-credinţă vizavi de un “mugur de talent”. (N.S.)
