Temele şedinţei de colegiu prefectural din ziua de 26 noiembrie au fost legate de venirea iernii şi de asigurarea unui trafic cât de cât normal în condiţiile în care se află drumurile din judeţ. Fănica Ţigănuc, directoare în cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Neamţ, a vorbit despre lucrările permanente de întreţinere (vara – plombări, iarna – deszăpezire) care se fac pe cei 406 km de drumuri, dar şi despre nerealizările din acest an: „Am turnat covor asfaltic pe 13,8 km între Bozienii de Sus şi Trifeşti, cu chiu cu vai, dar am rămas cu o restanţă de 9,5 km pentru anul viitor, am reuşit să terminăm podul de la Bicaz, dar mai avem lucrări urgente de executat pe traseele Roman- Crăieşti, Poiana Largului – Bicaz – Piatra Neamţ, Petru Vodă – Pluton, Casa de apă – Hanu Ancuţei şi Piatra Neamţ – Costişa, dar toate depind de finanţarea pe 2016”.
Vestea bună este că s-a încheiat deja contract de deszăpezire pentru această iarnă, iar Drumurile Naţionale au în stoc, în acest moment, 3.500 de tone de material antiderapant. Prestatorul vine cu utilajele şi şoferii, iar în caz de nevoie poate aduce macarale şi utilaje speciale pentru tractarea maşinilor „eşuate” prin şanţuri. Secția Drumuri Naționale dispune de 51 de utilaje închiriate și 9 utilaje proprii, iar pentru toată iarna 2015 – 2016 sunt aprobate 7.700 tone nisip, 8.100 tone sare, 50 tone clorură de calciu, în funcție de consumuri urmând să se suplimenteze aceste cantități.
Cât despre parazăpezi, deşi Secţia de drumuri a avut în dotare peste 12.000 de metri n-a montat decât un pic mai mult de jumătate, şi asta pentru că oamenii n-au terminat încă arăturile de toamnă pe terenurile din proximitatea şoselelor.
La rândul lui, prefectul Vlad Angheluţă a precizat că obligaţia de a menţine în bună stare drumurile din interiorul comunelor le revine primarilor, iar până acum 33 de UAT-uri au încheiat contracte de deszăpezire cu diverse firme, în vreme ce restul au spus că se descurcă prin forţe proprii.
La capitolul accidente a luat cuvântul comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ care a spus că cele mai multe accidente se petrec pe traseul Piatra Neamţ – Roman, dar fără să precizeze dacă pe sectorul proaspăt asfaltat. În orice caz, per total, în judeţul Neamţ a crescut numărul accidentelor cu 20% faţă de anul trecut, iar numărul răniţilor grav ne poziţionează peste media pe ţară. În primele 9 luni ale anului în curs s-au petrecut 489 de accidente, soldate cu 32 de morţi, 197 de răniţi grav şi 403 răniţi uşor, iar topul cauzelor include vina pietonilor, a bicicliştilor şi abia în al treilea rând viteza cu care circulă şoferii. Pe drumurile naţionale (unde au fost 66 de accidente, cu 10 morţi, 70 de răniţi grav şi 29 uşor) cauzele sunt diferite, şoferii vitezomani şi pietonii care circulă sau traversează neregulamentar fiind la egalitate.
La final, prefectul de Neamţ a precizat: „Intrăm în luna decembrie cu o zi importantă, Ziua Națională a României. Urmează Ziua de 22 decembrie a Revoluției Române, Sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou. Este, totodată, luna vacanței de iarnă pentru copii, iar activitatea turistică în județ se intensifică. Toate acestea se vor desfășura în contextul iernii care și-a intrat în drepturi de câteva zile. Fac un apel către toate instituțiile statului și, cu deosebire, către cele de ordine civică pentru coordonarea și intensificarea activităților privind: asigurarea ordinii și siguranței publice pe timpul ceremoniilor și sărbătorilor, în zona lăcașurilor de cult și în spațiile de cazare turistică. În apropierea sărbătorilor intensificăm controalele în piețele agro-alimentare. Dacă timpul rece reduce pericolul alterării produselor alimentare, se menține, în schimb, cel legat de igienă, produse contrafăcute și marfă nefiscalizată. Rog să acordați atenție sporită comerțului cu produse pirotehnice și tăierii ilegale de brazi”. (Cristina MIRCEA)