Clubul Sportiv Ceahlăul Piatra Neamț se poate lăuda cu doi noi campioni naţionali la atletism, de această dată la categoria “copii 1”, se precizează într-un comunicat de presă.

cs ceahlaul alina militaru sara cristeaSara Cristea, elevă a antrenoarei Alina Militaru, a fost cea mai bună în finala probei de sprint pe distanța de 80 de metri, reușind să oprească cronometrul după 10 secunde și 74 de sutimi. Pe locul secund a terminat Adina Băcanu (LPS Craiova, 10,79 secunde), iar pe locul 3 s-au clasat, cu același timp, 10,81 secunde, Roxana Chiper (CSM Pașcani) și Adina Pop (CSS 4 București).

“La o medalie speram după rezultatele înregistrate la competiția zonală de la Iași, dar și după calificarea în finala Campionatelor Naționale de sală. Iar înainte de finală i-am spus că orice e posibil. Nu avea nimic de pierdut, mai ales că este la primul an în această categrie de vârstă. Și nesimțind presiune a reușit o cursă foarte bună. A contat dorința sa foarte mare de a reuși o performanță frumoasă. A fost ambițioasă și merită felicitări”, a declarat Alina Militaru.

cs ceahlaul ion iorga darius gavriloaiaAl doilea titlu naţional pentru CS Ceahlăul a fost obţinut de Darius Gavriloaia, care a reușit cea mai bună performanță a probei de alergare pe distanța de 300 metri. Elevul antrenorul Ion Iorga a reușit să încheie cursa în 40,44 secunde, fiind mai rapid cu mai bine de două secunde decât medaliatul cu argint, Ștefan Lazăr (CSM Brașov, 42,65 secunde), și decât medaliatul cu bronz, Răzvan Moldovan (CSM Onești, 42,75 secunde).

”Mă așteptam un asemenea rezultat pentru că la zona de la Iași a înregistrat al doilea timp din țară în condițiile în care acolo a plouat atunci și a fost o vremea foarte dificilă. Darius este un copil care merită felicitat. Nu lipsește de la antrenamente, deși face naveta de la Dumbrava Roșie. Pe lângă că muncește mult la antrenamente este și un elev foarte bun. Este un copil inteligent, care a fost și la Olimpiada de Fizică, la faza națională”, a precizat Ion Iorga.

Concursul a avut loc pe 17 și 18 iunie, la București, pe stadionul „Iolanda Balaș-Soter“. Sara Cristea a concurat și în proba de 200 metri, terminând pe locul 5, iar la competiție a participat și Matei Petrescu (antrenor Ion Iorga), care a terminat pe locul 8 în proba de săritură în lungime. (M.C.; FOTO: CS Ceahlăul Piatra Neamţ)

Articolul precedentTrafic blocat în zona Agârcia-Văleni cât lucrează pompierii
Articolul următorFOTO: După inundații, la Văleni au rămas bolovanii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.