Două maşini au sărit de pe podul de la Preluca GALERIE FOTO

Astăzi, 31 august, la orele prânzului, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat că s-a produs un accident rutier pe podul peste râul Bistriţa din satul Preluca, Pângăraţi, în urma căruia cele două autoturisme implicate au sărit de pe pod, unul din ele căzând în albia râului. Totul a fost, însă, un scenariu pentru un exerciţiu de intervenţie în cazul unui accident complex.

“La locul indicat s-au deplasat 24 de subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ, cu o autospecială pentru descarcerare, două autospeciale cu funcţiuni multiple, o autospecială pentru transport personal, autospeciala pentru intervenţie şi salvare de la înălţime şi o ambulanţă SMURD”, a declarat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

„Forţele de intervenţie au constatat că autoturismul căzut pe sol era cuprins de incendiu, în interior fiind rămasă încarcerată o persoană, iar în celălalt autoturism era o persoană încarcerată, conştientă, care a declarat că mai era cu doi prieteni, unul dintre ei fiind aruncat din maşină în râu, iar cel de-al doilea reuşind să iasă singur din maşină”.

Pompierii au început simultan acţiunile de salvare a celor trei persoane, executând operaţiunile în ordinea în care să asigure cât ai multe şanse victimelor. Un echipaj a stins incendiul izbucnit la autoturismul răsturnat pe cupolă şi a descarcerat bărbatul din interior. În acelaşi timp, un alt echipaj s-a ocupat cu descarcerarea ocupantului maşinii rămase pe malul râului, iar un al treilea echipaj a început operaţiunile de căutare a bărbatului aruncat în apă după impact. La această ultimă operaţiune s-au folosit barca pneumatică şi sonarul. După ce-a fost descarcerată victima din autoturismul de pe malul râului, a fost ridicat la şosea cu ajutorul autoscării. Singurul care a rămas în grija poliţiştilor a fost cel care a ieşit din maşină şi a fugit de la locul accidentului. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Peste 120 de intervenții în doar trei zile. Incendii în trei comune din Neamț

Pompierii din cadrul ISU Neamț au avut un sfârșit...

Elanul revine în România după 200 de ani. Moment istoric în Parcul Natural Vânători Neamț

Revenirea elanului în pădurile României devine realitate, după mai...

Cum ne protejăm anvelopele în timpul sezonului estival

Vara este anotimpul în care mașinile sunt solicitate mai...

Șoferi sub influența alcoolului și accidente în lanț în Neamț. O persoană și-a pierdut viața

Polițiștii din județul Neamț au avut un sfârșit de...