popescu resizeInspectorii de muncă au găsit la o firmă de taxi și la o croitorie din județul Neamț  două persoane care lucrau fără a avea acte de angajare. Administratorii au fost amendați fiecare cu câte 20.000 lei și obligați să înregistreze contractele de muncă. . „Domeniile de activitate în care se presta muncă nedeclarată sunt taximetrie şi confecţii textile. În luna octombrie 2021, inspectorii de muncă din cadrul serviciului Relaţii de Muncă au efectuat un număr de 95 de controale, au dispus 81 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi au aplicat în total 35 de sancţiuni contravenţionale, din care 4 amenzi în cuantum de 46.500 lei şi 31 avertismente contravenţionale”, a declarat Ioan Popescu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț.

Au mai fost sancționate firme care nu țineau evidența orelor suplimentare, care nu acordau zile libere legale angajaților, care nu acordau salariul minim pe economie garantat în plată.

Luna trecută au mai fost înregistrate la ITM Neamț 5 contracte colective de muncă şi două acte adiţionale la contractele colective de muncă.

C.I.

Articolul precedentVIDEO. O femeie și-a pierdut viața după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări
Articolul următorBărbat reţinut după ce și-a lovit soția şi a încălcat ordinul de protecție