dna nou

* Vasile Liche, implicat în afacerea creditelor „vinovate” de 1,1 milioane de euro, acordate de directoarea Vlăsceanu, a fost iertat de tribunal

Tribunalul Neamţ l-a iertat, ieri, pe Vasile Liche, unul din beneficiarii creditelor acordate cu mare generozitate de către Camelia Carmen Vlăsceanu, fosta directoare a sucursalei Volksbank Piatra Neamţ. Liche a făcut, din start, acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a fost trimis în judecată separat de restul grupului, dar împreună cu Marius Sârbu, care a luat şi el credit şi a recunoscut. Instanţa s-a pronunţat, ieri, doar în privinţa lui Liche şi a disjuns cauzele, aşa că Sârbu va fi judecat, individual, în luna septembrie.

Într-un alt dosar, aflat tot pe rolul Tribunalului Neamţ, sunt judecaţi mai toţi membrii familiei latifundiarului Aurel Lazăr din Dumbrava Roşie, ale cărui afaceri cu terenuri au fost „sprijinite” de fosta preşedintă a Judecătoriei Piatra Neamţ, Iulia Paisa.

Lazăr, împreună cu fiul, fiica, ginerele, nora, un fin şi nişte prieteni de-ai lui au obţinut credite, în perioada 21.07.2006 – 07.10.2008, în sumă de exact 1.141.597 euro. Exact după aceeaşi reţetă au luat câte 100.000 de euro Vasile Liche şi Marius Sârbu.

Capul de afiş din dosar este Claudia Carmen Vlăsceanu acuzată de complicitate la înşelăciune în formă continuată (10 acte materiale) şi luare de mită. „La data de 09.08.2010, S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie sesizare penală invocând încălcarea legii penale de către inculpaţi, cu ocazia obţinerii unor credite bancare de la Sucursala Piatra Neamţ 1 a sus-numitei societăţi bancare”, se arată în rechizitoriu. „La iniţiativa şi cu aportul determinant al inculpatului L.A., inculpaţii au contractat credite bancare de la Sucursala Piatra Neamţ 1 a S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A.; fără activităţile infracţionale ale inculpatei V.C.C., faptele nu s-ar fi putut produce, deoarece aceasta, în calitate de director al sucursalei, a aprobat acordarea acestor credite, în condiţiile în care inculpaţii solicitanţi nu erau eligibili”.

Procurorii au stabilit că, din 10 credite, 7 au fost garantate cu imobile aflate în proprietatea lui Aurel Lazăr, dar având la bază documentaţii incomplete, acceptate de directoarea Carmen Vlăsceanu. Mai mult, şefa băncii a dimensionat împrumuturile în limita de 100.000 de euro fiecare, pentru a le putea aproba ea direct, fără să necesite acordul şefilor ierarhic superiori, ca să nu se „afle”. Pentru toate aceste „servicii” Carmen Vlăsceanu a primit mici atenţii de la Aurel Lazăr, iar acum aştepată, împreună, decizia instanţei, decizie care în cazul lor va fi cu mult mai aspră decât în privinţa lui Liche. Banca s-a s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 4.338.030,78 lei, bani care vor trebui recuperaţi de la cei pe care instanţa îi găseşte vinovaţi. Aurel Lazăr este judecat, de asemenea, la Curtea de Apel Bacău, împreună cu fosta preşedintă a Judecătoriei Piatra Neamţ, care a pronunţat câteva zeci de hotărâri prin care l-a împroprietărit cu diverse loturi de teren, în unele cazuri fără ca proprietarii de drept să aibă habar că sunt chemaţi în judecată.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentRăuceşti: Verificarea lucrărilor
Articolul următorSupermarketul de la Târgu Neamţ „ucide” micile afaceri de comerţ