0:00

Știre actualizată. Dosarul schimburilor de terenuri în care era implicat fostul primar Dragoș Chitic a ajuns la final. ICCJ a decis: fapta nu există!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDupă mai bine de 5 ani de la trimiterea în judecată, unul dintre cele mai importante dosare care a afectat masiv mediul politic din Neamț a ajuns la final. În februarie 2018, primarul Piatra Neamț de la acea vreme, Dragoș Chitic, Vasile Vișan, secretarul municipiului Piatra-Neamț, Marin Bordei, șeful Serviciu Patrimoniu la Primăria Piatra-Neamț, Vasile Zăpor, expert evaluator, Alexandru Casapu, unul dintre cei mai cunoscuți notari publici și Mihai Apopii, om de afaceri și președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț, au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu.

Comunicatul DNA de la acea vreme detalia acuzațiile aduse: „În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 20-28 ianuarie 2010, inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispozițiilor legale, au semnat și avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul local Piatra Neamț, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafață totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului.

În baza acelei hotărâri, în data de 18 februarie 2010, a fost încheiat un contract prin care Consiliul local Piatra Neamț, reprezentat de inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeței menționate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei în schimbul unui teren în suprafață de 11.156 mp situat pe raza aceluiași municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei.

Acest contract a fost încheiat în condițiile în care inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile cunoșteau că această operațiune era din punct de vedere economic defavorabilă municipiului și privea inclusiv o suprafață de teren care făcea parte din domeniul public al localității.

Diferența de valoare, respectiv suma de 397.351 lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamț inculpatului Apopii Mihai la data de 27 ianuarie 2015.

Evaluarea terenurilor ce aparțineau primăriei Piatra Neamț a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menționat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care cunoștea că una dintre suprafețele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp), făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamț.

Prin aceste demersuri, a fost produs municipiului Piatra Neamț un prejudiciu în valoare de 1.089.170 lei care constituie totodată un folos necuvenit pentru inculpatul Apopii Mihai”.

În prima instanță, în iunie 2019, toate persoanele acuzate au fost condamnate cu suspendare, pedepsele dictate fiind de cel mult 3 ani de închisoare. A fost nevoie de încă patru ani pentru a o decizie definitivă să vine de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astăzi, 17 mai, la al 33-lea termen de judecată, ICCJ a constatat că fapta nu există și, în consecință, toate persoanele implicate în acest caz au fost achitate.

În campania din 2020, Dragoș Chitic nu a putut candida din partea PNL-ului, deoarece avea deja o condamnare în primă instanță și practic, a pierdut posibilitatea de a rămâne primar, având în vedere că partidul care l-a primit, Partidul Mișcarea Populară, nu-i putea oferi logistica unui partid mare, cu o structură bine organizată.

Decizia instanței o puteți citi mai jos.

„Decizia instanței Admite apelurile declarate de inculpaţii Chitic Dragoş Victor, Vişan Vasile, Bordei Marin, Zăpor Vasile, Casapu Alexandru şi Apopii Mihai împotriva sentinţei penale nr. 62 din data de 11 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală și pentru cauze cu minori si de familie. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată, şi rejudecând: În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală achită pe inculpatul Chitic Dragoș Victor ( ….) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală achită pe inculpatul Vișan Vasile (…..), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală achită pe inculpatul Bordei Marin ( ….), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală achită pe inculpatul Zăpor Vasile ( …), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infrac?iunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală achită pe inculpatul Casapu Alexandru ( ….), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală achită pe inculpatul Apopii Mihai ( ….), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art.25 alin.5 Cod procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În baza art. 404 alin. 4 lit. c în referire la art.397 alin.5 Cod procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 18.01.2018, asupra următoarelor bunuri imobile: – apartamentul…din Piatra Neamț…., aflat în proprietatea inculpatului Chitic Dragoș Victor , – apartamentul nr. …, aflat în proprietatea inculpatului Vișan Vasile, – apartamentul … din Piatra Neamț,…, aflat în proprietatea inculpatului Bordei Marin, – apartamentul … din …, aflat în proprietatea inculpatului Casapu Alexandru. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău împotriva aceleiaşi sentinţe. Admite cererea formulată de expertul judiciar Butuc Iordan de majoare a onorariului cu suma de 1680 lei. Suma de 13.250 lei reprezentând onorariul expert judiciar Butuc Iordan se suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în cursul urmăririi penale și în primă instanță cu privire la inculpaţi rămân în sarcina statului. Înlătură dispoziția instanței de fond privind obligarea inculpaților Chitic Dragoș Victor, Vișan Vasile, Bordei Marin, Zapor Vasile, Casapu Alexandru și Apopii Mihai la plata cheltuieliloe judiciare efectuate în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond, suma de 8.400 lei rămânând în sarcina statului. Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Bacău şi de inculpaţii Chitic Dragoş Victor, Vişan Vasile, Bordei Marin, Zăpor Vasile, Casapu Alexandru şi Apopii Mihai rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat Miclea Carmen pentru apelantul inculpat Casapu Alexandru în sumă de 2.700 lei rămâne în sarcina statului. Definitivă, Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2023”.

Vlad B.

Articolul precedentL4 CSM Roman dă o mână de ajutor Victoriei Horia în lupta pentru titlul judeţean
Articolul următorCe au găsit inspectorii DSP la Spitalul Târgu Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.