În baza unor informaţii care s-au dovedit a fi corecte, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au depistat, în ziua de 9 martie, doi bărbați înarmaţi. Cei doi, unul de 37 de ani, iar celălalt de 52 de ani, din comunele Letea Veche și Mărgineni, aveau acasă câte o armă, neletală e adevărat, dar încadrată în categoria celor care, conform legii, trebuie autorizată.
“Armele în cauză au fost ridicate în vederea continuarii cercetarilor.
Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, se arată în comunicatul IPJ Bacău.