teste salivaMajoritatea consiliilor de administrație ale școlilor din județul Neamț au decis să dea părinților testele rapide antigen salivare pentru depistarea coronavirusului. În doar 12 școli se face testarea cu probe de salivă, potrivit centralizării de la Inspectoratul Școlar Neamț. „În primul rând, toate cele 4 centre școlare incluzive din Piatra-Neamț, Roman, Târgu Neamț și Ștefan cel Mare au decis testarea în cadrul unității. La Mărgineni, la Horia, de asemenea, din câte rețin, sunt 12 unități de învățământ, în total”, precizează Mihai Obreja, inspectorul școlar general, care adaugă că s-au mai primit ieri, 3 decembrie, încă 35.800 de teste în completarea celor 147.500 primite pentru prima săptămână.

Cum testarea salivară nu este obligatorie, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Piatra-Neamț o parte din teste au ajuns și la părinți. „Noi avem 90 de copii, dintre care 40 rezidenți. Pentru că sunt copii cu diverse probleme, am decis ca pentru cei care stau la noi să facem testarea în școală, cu sprijinul cadrelor medicale. Le-am transmis părinților care au vrut să primească testele că dacă vor dori sau nu reușesc acasă, pot face testarea la școală. Avem și copii cu autism care poate se simt mai bine să fie testați aici, alături de colegii lor. Trebuie să procedăm în așa fel încât să fie bine pentru copii”, declară Irina Bălțătescu, directoarea CȘEI „Alexandru Roșca”.

Punguțele cu câte două seturi de teste salivare au fost împărțite elevilor și părinților joi și vineri. Săptămâna viitoare vor începe primele testări acasă, luni și joi, urmând ca în cazul în care testul rapid iese pozitiv, părintele să țină copilul acasă și să anunțe dirigentele. Concludentă este însă testarea RT-PCR cu probe nazofaringiene, iar protocolul stabilit de Ministerul Sănătății prevede ca după un test salivar pozitiv să se facă un test PCR pentru a confirma sau infirma infecția cu Covid. Așa că părinții ar trebui să sune la 112 pentru ca un echipaj de Ambulanță să vină acasă și să preleveze probele pentru PCR.

Cristina IORDACHE

Articolul precedentTrei victime după un carambol cu patru autoturisme
Articolul următorLa un pas de tragedie: Incendiu după explozia unei butelii defecte
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.