La un pas de tragedie: Incendiu după explozia unei butelii defecte

Ieri după amiază, 3 decembrie, o butelie de aragaz a luat foc în bucătăria de vară a unei gospodării din Vulpășești, comuna Sagna. Speriați, proprietarii au sunat imediat la 112.

Butelia, care pierdea gaz, a explodat până la sosirea forțelor de intervenție. În urma exploziei s-au aprins materiale textile din interiorul încăperii care era lipită de casa de locuit a familiei. Din fericire, proprietarii au ieșit la timp din bucătărie și nu au fost victime.

Pompierii romașcani au acționat cu o autospecială de stingere, la fața locului a ajuns și o ambulanță SMURD.

La un pas de tragedie: Incendiu după explozia unei butelii defecteIncendiul a fost stins în limitele găsite. Au ars obiecte de mobilier, materiale textile și ustensile de bucătărie, dar și 8 mp din acoperișul bucătăriei.

Pompierii au stabilit că scăpările de gaze  de la butelia defectă a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Zece fete din Girov reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri din Cehia

Zece eleve din comuna Girov, județul Neamț, reprezintă România...

Neamț Minoră dată dispărută. Poliția cere sprijinul populației

Polițiștii din Neamț desfășoară căutări pentru găsirea unei adolescente...