dna-01Procurorii DNA Bacău au cerut, ieri, 5 decembrie, prelungirea arestării preventive a celor 7 polițiști de la Biroul rutier Piatra-Neamț, încarcerați pe 10 noiembrie pentru luare de mită. Pentru că decizia instanței trebuie luată înainte de expirarea mandatului de arestare, a fost stabilit termen pentru 8 decembrie. Așadar, vor fi aduși în fața judecătorilor comisarul șef Viorel Andronic (care a deținut funcția de șef de birou, pe bază de împuternicire până la jumătatea lunii iunie 2016) și foștii lui subordonați, agenții Iulian Ciolpan, Ionuț-Alexandru Berbec, Constantin Neamțu, Bogdan-Eugen Miziligeanu, Dragomir-Loredan Covasan și Marius-Laurențiu Greaca.

Conform procurorilor DNA, care i-au monitorizat pe polițiști în perioada  22 aprilie – 18 mai 2016, fiecare din cei 7 a luat mită de zeci de ori, de la șoferii pe care i-au oprit în trafic.

“În acest context, lucrătorii de poliție, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, au primit sume de bani cuprinse între 50 lei și 400 lei de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier”, se arată în comunicatul DNA.

“Inculpații Ciolpan Iulian, Greaca Marius-Laurențiu, Covasan Dragomir – Loredan și Berbec Ionuț-Alexandru au falsificat procesele verbale de constatare a contravenției cu ocazia întocmirii acestora, prin atestarea în cuprinsul lor a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze de deplasare inferioare celei constatate, cu consecința reducerii amenzii”.

Alți 7 agenți au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicția de a profesa. Este vorba despre Ioan Alexandru Gălușcă, Ioan Inimosu-Botcă, Marius-Ioan Munteanu, Nicolae-Cristian Buga, Ionuț Popescu, Vasile Lucian Chifu și Adrian Ovidiu Zaharia.

Rând pe rând, ei au contestat măsura, însă toate acțiunile le-au fost respinse. Prin urmare, în lotul celor 14 anchetați, lucrurile stau astfel: 7 arestați, cu posibilitatea de a mai primi un mandat pentru încă 30 de zile, și 7 suspendați, care, vreme de 60 de zile, n-au voie să meargă la serviciu, să ia legătura între ei, să  poarte arme și să părăsească teritoriul țării. (C.M.)

Articolul precedentANOFM: Suceava şi Neamţ, campioane la angajări
Articolul următorFOTO A găsit 15.900 de lei şi i-a predat la poliţie!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.