doina pana

În timp ce fruntașii PSD Viorel Hrebenciuc și Ilie Sârbu se luptă cu un dosar DNA, referitor tocmai la păduri, ministrul din același partid, Doina Pană, “trage” tare de “Radarul Pădurilor”. Ea a precizat vineri, 17 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, că au existat presiuni venite din Neamț, împotriva activării sistemului informatic prezentat sub numele „Radarul Pădurilor”. Potrivit acesteia, sistemul care a intrat în vigoare la 8 octombrie are rolul de a stopa tăierile ilegale de arbori din păduri.

„«Radarul părdurilor» vine cu semnale clare că e momentul zero când se stopează tăierile ilegale din păduri. La nivel de județul Neamț, am avut o întâlnire la Prefectură, cu deconcentratele pe aceste zone. În plus, la întâlnire, au fost prezenți și directorul Vamanu, care răspunde de administrația bazinală, de care ține județul Neamț, ISU, Romsilva, SGA-ul local și am judecat punctual cam ce probleme există. Chiar o să vedem câteva la fața locului, o să facem și niște deplasări”, a spus ministrul Pană.

Legat de personalul silvic, ministrul a spus că au existat complicități în tăierile ilegale de arbori, dar este de părere că nu trebuie blamată o întreagă categorie. În acest sens, a făcut public faptul că 4 persoane au murit și 500 au fost spitalizate în urma agresiunilor venite din partea mafiilor din păduri.

„Din 1989 și până acum, Curtea de Conturi a constatat o pierdere economică de 5 miliarde de euro. Cel mai mare furt s-a făcut cu acte, adică cu același aviz de însoțire a mărfii se făceau mai multe drumuri. Sau, un agent economic declara că piedut un bloc de avize, îl vindea la un alt agent economic, acesta îl primea și se elibearau avize la dublu. Altă metodă era scrierea de mână a avizelor, la plecare se pornea la drum cu 40 de metri cubi și se punea o virgulă, iar la sosire apăreau scriptic doar 4 metri cubi”, a spus Pană.

Ministrul a mai explicat că „Radarul pădurilor” este un sistem bazat pe un soft, activat prin telefoane inteligente, telefoane ce sunt folosite în mod obligatoriu de toți cei implicați în tăierea, transportul și comercializarea lemnului. În acest mod, poate fi urmărit cu ușurință traseul lemnului. O altă măsură care poate ajuta la diminuarea ilegalităților, așa cum a spus ministrul, este folosirea apelului unic de urgență 112 de toate persoanele care consideră că au văzut un transport ilegal.

„Ca un exemplu pot să vă spun că prin serviciul 112, de la 16 octombrie, ora 8 și până în 17 octombrie, ora 8 au fost reclamate 43 de transporturi, din care 16 ilegale, 23 legale și 4 fără număr de înregistrare”, a declarat Doina Pană.

Ceea ce a rămas o necunoscută pentru ministrul venit la Piatra Neamț este reprezentată de numărul solicitărilor pentru acorduri.

„La dv. în județ există 900 de operatori, însă doar 400 au solicitat acorduri. Ceilalți 500 s-au oprit sau erau cei care nu foloseau calea legală”, a adăugat în încheiere ministrul. (M. TEODOROF; M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentSimulare de accident: Maşină arsă, 2 morţi şi 15 răniţi
Articolul următorAbsențe multe anul are!