În condiţii mai proaste decât înainte de marele proiect de renovare a Teatrului Tineretului, după 4 ani de pauză, cu chiu, cu vai”, după cum s-a exprimat directorul Liviu Timiş, se reia festivalul de teatru de la Piatra-Neamţ. „PLEDEZ pentru TINE(ri)” se adresează absolvenţilor şcolilor de teatru, dar şi regizorilor, scenariştilor, actorilor şi dramaturgilor cu vârste până-n 35 de ani. Cel puţin din prezentarea făcută de directorul TT se anunţă o ediţie de excepţie, cu spectacole selectate „la sânge” de Oltiţa Cîntec, după criterii bine stabilite, astfel încât, din 80 de piese bune, să rămână în concurs 16 foarte bune. Alte 10 spectacole vor fi în afara concursului, dar absolut tot ce se va juca pe parcursul festivalului a trebuit adaptat la scena TT-ului, care, pe lângă faptul că este foarte mică, nu are nici buzunare laterale şi nu permite decât genul de spectacole cu decor fix de la început, până la sfârşit.

IMG_3021După dezastrul de la refacere, am reuşit să reparăm toate ştăngile, pentru că viaţa oamenilor era în pericol şi acum avem siguranţa că, dacă ţii un decor atârnat, el nu cade în capul actorilor”, a precizat Liviu Timuş.

O soluţie de compromis a fost adoptată pentru acustica sălii, prin „împodobirea” cu nişte draperii, montate pe şine, astfel încât să estompeze ecoul şi să lase vizibilitate spre scenă, de la loje. În schimb, nu s-a putut rezolva nimic cu balconul, unde, din 40 de locuri, doar 8 (cele centrale) pot fi folosite. În lipsa unei soluţii, din balcon vor asista la spectacole actorii TT, aşezaţi „pe pernuţe, doi pe un scaun, cum vor putea”. În compensare, vor avea parte, însă, de o atmosferă specială în foaier, unde în fiecare seară vor cânta la chitară „doi băieţi extraordinari” şi vor crea un spaţiu de destindere şi de socializare, de care se vor bucura şi trupele care vin, şi cele care pleacă, şi cea care rămâne.

IMG_3022Însă apropo de spaţiu, după cum se ştie deja, în loc să câştige încă 200 de locuri, cum ar fi trebuit, TT-ul a pierdut la renovare, astfel încât acum mai sunt doar 156 de locuri în sală, faţă de 250 câte erau înainte, şi 60 la loje. Din acest motiv, biletele sunt mai puţine, la unele spectacole s-au epuizat deja, iar directorul teatrului nu are altă soluţie decât să-şi ceară scuze: „Avem mai puţin cu 120 de locuri, s-au redus drastic, deşi prin proiect ar fi trebuit să crească. Unde să le pui? Pe acoperiş? Să vadă lumea oraşul? Îmi cer scuze că lumea n-a găsit bilete!”.

Există spectacole care se vor juca cu publicul pe scenă, la care nu va avea loc mai nimeni în afară de critica de specialitate, juriu şi sponsori. Dar, deşi în condiţii mai vitrege decât înainte, festivalul şi-a propus să ducă mai departe fenomenul TT, iar anul acesta va avea şi un premiu pentru presă, care ar putea deveni tradiţie, ideea fiind de a stimula jurnaliţtii să scrie cât mai calificat. Juriul va urmări absolut toate materialele care vor apărea pe tema festivalului şi va decide cine merită premiul-surpriză.

Cât despre costuri, Liviu Timuş s-a arătat dispus să fie extrem de transparent şi să explice ce implică cheltuielile pentru fiecare spectacol în parte (numai transportul costă 20.000 de lei, adică exact suma cu care a contribuit Primăria Piatra-Neamţ la susţinerea festivalului), cu riscul de a deschide cutia Pandorei: „Totul este calculat până la ultimul bănuţ şi foarte bine justificat. Dacă ar face aşa toţi cei care organizează evenimente, ar dispărea suspiciunile”.

La final, directorul teatrului a cerut, public, sprijin de la primăriile celorlalte oraşe din judeţ, dar şi de la cele rurale, în comunele în care căminele culturale au fost renovate, să cheme actorii, ca să se bucure localnicii de teatru: „Avem piese pentru copii, avem comedii, de asta suntem aici – să jucăm pentru tot judeţul, nu doar pentru publicul din Piatra-Neamţ”.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentBiserica Ortodoxă Română a început procesul de canonizare a lui Arsenie Boca
Articolul următorHoţ de carieră „liniştit” pentru 3 ani şi 7 luni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.