Din neatenție, aproape de tragedie

tramadol

O fetiță de numai șapte luni a ajuns, în stare gravă, la spitalul din Târgu Neamț, chiar din cauza celei care i-a dat viață. Micuța era răcită și făcuse febră, iar mama a vrut să-i scadă temperatura cu ajutorul unui supozitor cu Paracetamol. Numai că, dintr-o greșeală extrem de gravă, pusă, cel mai sigur, pe seama spaimei, a încurcat supozitoarele, dându-i Tramadol, medicament ce se administrează pentru tratarea durerilor acute și cronice, copiilor cu vârsta de peste 14 ani. Incidentul s-a petrecut joi, în jurul prânzului, dar mama a dus-o la spital după câteva ore bune, abia atunci când a văzut că fetița nu se simte bine.

„Când a ajuns la noi, joi după amiază, fetița era într-o stare destul de gravă. Deja începuseră să apară primele probleme de respirație. Medicul de gardă a anticipat cât de gravă era situația și până unde se putea ajunge, motiv pentru care a decis să o trimită imediat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Neamț. Doamne ferește, se putea întâmpla o nenorocire!”, ne-a declarat dr. Gabriela Irimescu, medic primar pediatru la spitalul din Târgu Neamț.

De la Piatra Neamț, fetița a fost transferată, cu ambulanța, la spitalul de copii „Sf. Maria” din Iași. Medic însoțitor pe ambulanță a fost chiar șefa interimară a Serviciului Județean de Ambulanță Neamț, dr. Dorice Albu. „Am plecat joi noaptea către Iași, iar fetița a fost tot timpul în perfuzii, fiind ajutată să respire cu ajutorul aparatelor. Starea ei era destul de gravă, deși stabilă”, ne-a spus medicul.

În prezent, fetița este internată la compartimentul de toxicoterapie al spitalului „Sf. Maria” Iași, sub supraveghere medicală. „Se poate ajunge la deces” Efectele Tramadolului, care poate fi procurat numai pe bază de rețetă, puteau fi devastatoare asupra puiului de om. Pe prospectul medicamentului, la secțiunea „Reacții adverse”, sunt înscrise, printre altele, „urticarie, șoc anafilactic, risc convulsivant, distrofie și alterarea funcției cognitive”. Toate acestea, chiar și în cazul administrării lui în mod corect, cu respectarea dozelor specifice fiecărei vârste, care, repetăm, este de minimum 14 ani.

Șefa secției Pediatrie a Spitalului Județean Neamț, dr. Suzana Constantinescu, spune că deznodământul întâmplării putea fi unul extrem de tragic. „În asemenea cazuri, se poate ajunge chiar și la deces, dacă nu se intervine la timp. Sugarii sunt foarte sensibili, reacționează imediat la orice tip de medicament. Din fericire, s-a intervenit rapid pentru îndepărtarea elementelor toxice din organism. Datorită intervenției prompte, este puțin probabil ca fetița să rămână cu sechele”.

Medicul atrage atenția tuturor părinților să fie foarte atenți când vine vorba de medicamentele pe care le dau copiilor. „Administrarea unui medicament trebuie făcută numai după consultarea unui specialist și numai după ce se citește cu atenție prospectul. Un medicament nu se dă oricum, mai ales unui copil. Este adevărat, părintele intră în panică atunci când își vede copilul în suferință. Dar toate trebuiesc făcute cu atenție maximă, ținându-se seama, în primul rând, de vârsta copilului. Numai așa se poate evita o tragedie”, a conchis șefa secției Pediatrie a SJU Neamț.

Alex SÎRBU

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...