Din 15 ianuarie, O adevărată pâine neagră

piine

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a emis un ordin care nu le va mai permite producătorilor de produse de panificaţie să-şi mintă clienţii. De la mijlocul lunii ianuarie, aceste produse nu mai pot conţine coloranţi, cu excepţia E 150, zaharuri şi melase caramelizate – la pâinea din malţ. Noul ordin îi vizează şi pe fabricanţii care vând produse cu denumirea de “pâine neagră”, deşi în compoziţie aceasta nu conţine făină neagră, ci coloranţi alimentari, sau există, dar în cantităţi infime şi ajutată de făina albă.

OPC Neamţ: „Adevărata pâine neagră va fi mai scumpă”

“Noul ordin emis de ANPC defineşte foarte clar 3 termeni: ce înseamnă produs de panificaţie, aditivi alimentari şi enzimă alimentară. Noutatea acestei legi este că de la 15 ianuarie nu se mai admit coloranţii în produsele de panificaţie, cu excepţia E 150 la pâinea din malţ. De-a lungul timpului şi în controalele făcute la nivelul întregii ţări dar şi în Neamţ de către inspectorii noştri s-a constatat că unii operatori economici, în loc să folosească făină neagră aşa cum specificau pe ambalaj, foloseau coloranţi care să închidă la culoare pâinea. Pâinea neagră trebuie făcută cu făină neagră, e cât se poate de logic. Logică este şi consecinţa. Preţul unui astfel de tip de pâine va fi mai crescut în condiţiile acestea.”

Practici ascunse ale breslei

Fără să facă o listă nominală, producătorii de pâine din judeţul Neamţ admit că în branşă există şi colegi care aplică practici mai puţin ortodoxe: „Există, într-adevăr, o practică de genul acesta şi la noi: să înlocuieşti făina neagră cu coloranţi. Sunt destui care o fac. Oricum, o să vadă ei cum o să procedeze după noul ordin și cu controalele care vor veni. În orice caz, clientul educat știe să facă diferența între o pâine făcută exclusiv din făină neagră și o imitație din acest sortiment. Pâinea din făină neagră 100% nu are aspect comercial şi nu e nici ieftină. Dacă te uiţi şi faci comparaţie între produse se vede diferenţa. Făina neagră nu are gluten (e substanţa care ajută să crească pâinea) e normal să fie mai puţin crescută. Clientul o vrea înaltă, puhavă. Pentru el, aia e pâinea bună. Pe mine ca producător chiar nu are cum să mă afecteze. Dimpotrivă. Mă avantajează. În pâinea fabricată de noi, sortimentele au făină neagră de tip 1250 sau 1350 sau integrală“, a declarat Lucia Liciu, patroana unei fabrici de pâine din Piatra-Neamț.

Regulile gramajului pâinii

Legea veche emisă de ANPC stabiliea ca din 16 septembrie 2011, pâinea  să aibă o cantitate netă de cel puțin 300 de grame, iar specialitățile de panificație să aibă o cantitate netă de 150 de grame. Nemțenii au avut destule sesizări pe această temă: “Au fost, într-adevăr, reclamaţii în ceea ce privește cantitatea netă a pâinii: pâinea avea o greutate mai mică decât cea indicată”, a mai declarat Vlad Ciurea, comisar șef adjunct al OPC Neamț.

Noile reglementări spun însă că de la 15 ianuarie 2014, produsele de panificație pot avea orice gramaj.

În ultimele 3 luni, OPC Neamț a verificat 96 de operatori economici care comercializau produse de panificaţie. În urma controalelor au fost aplicate 45 de amenzi în valoare totală de 95.500 lei.

Ioana HAGI-STAN

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...