diicot sigla 02DIICOT a început să facă curat în curtea proprie.

Procurorii DIICOT Suceava au reţinut, marţi, 10 mai, pentru 24 de ore, un grefier de la… DIICOT Botoşani, acuzat de „săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”, potrivit unui comunicat DIICOT.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2011, inculpatul BOGOȘ DANIEL CONSTANTIN, angajat în funcția de grefier în cadrul D.I.I.C.O.T-Biroul Teritorial Botoșani, a sprijinit activitatea unor grupuri infracționale organizate specializate în contrabandă cu țigarete de proveniență extracomunitară ce acționează pe raza municipiului și județului Botoșani și care au făcut obiectul cercetărilor într-un număr de 4 dosare penale înregistrate la D.I.I.C.O.T-Biroul Teritorial Botoșani. S-a reținut că, începând cu anul 2011, cu intenție directă, inculpatul BOGOȘ DANIEL CONSTANTIN a divulgat fără drept unor membri ai grupărilor infracționale organizate, informații secrete de serviciu și/sau care nu sunt destinate publicității, pe care le-a cunoscut datorită atribuțiilor de serviciu, în speță date cu caracter SECRET DE SERVICIU și/sau date confidențiale din cadrul unor dosare penale, cu scopul de a afecta interesele legate de buna desfășurare a urmăririi penale”, potrivit comunicatului citat.

Totodată, procurorii îl acuză pe Daniel Constantin Bogoş şi de faptul că, „în cursul anului 2012, cu intenție directă, pentru obținerea unor credite de consum, în calitate de angajat al D.I.I.C.O.T. — B.T. Botoșani, a întocmit în fals o adeverință de venit prin contrafacerea semnăturii șefului și a managerului economic din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, document care a produs consecințe juridice, fiind folosit ulterior la o bancă de pe raza municipiului Botoșani”. (ZCH NEWS)

Articolul precedentPNL Neamț a lansat Pactul pentru dezvoltarea Marii Familii Romașcane
Articolul următorCS „Steel Man” Târgu-Neamț, mulţumiri pentru Primărie, CJ şi mass-media
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.