Pentru că drumurile județene au fost spălate și nu dezinfectate, prefectul de Neamț a cerut astăzi demisia Anei Monda, directoarea SC Drupo SA. Prezentând public raportul de control al Direcției de Sănătate Publică Neamț, prefectul George Lazăr a subliniat că probele de laborator au arătat că soluția folosită era „apă cu săpun” și nu o soluție pe bază de clor: „S-a suspendat activitatea firmei pentru că, la momentul controlului, nu avea autorizație pentru a face astfel de dezinfecții și s-a stabilit prin laboratorul de încercări și produse chimice, conform raportului din 9 aprilie, că aspectul, mirosul și datele tehnice ale produsului cu care s-a dat pe drumurile județene din Neamț este „lichid care spumează”. (…) Aspect care ar trebui să ne dea de gândit, pentru că, așa cum rezultă din raportul de analiză, acea societate care a dezinfectat, chipurile, drumurile județene din Neamț, a folosit un lichid care spumează, nici pe departe biocide sau un lichid care să fie în conformitate cu dispozițiile legale”.
Prefectul de Neamț a insistat și i-a cerut public președintelui Ionel Arsene să o demită imediat pe directoarea societății din subordinea Consiliului Județean Neamț: „Societatea care a făcut dezinfecția a fost contractată de SC DRUPO Neamț. Societatea DRUPO a făcut, din punctul meu de vedere, câteva greșeli fundamentale. (…) În acest sens, în mod public, îi solicit demisia de onoare doamnei Ana Monda, de la SC Drupo Neamț sau, după caz, îi solicit președintelui CJ, pentru că societatea aparține CJ Neamț, (…) să o demită în regim de urgență pe Ana Monda de la șefia acestei societăți”.
Declarația prefectului de Neamț începe la minutul 4 al înregistrării briefingului de presă de astăzi .
Răspunsul DSP Neamț către Prefectura Neamț:
28apr dsp raspuns prefecturaAnaliza laboratorului Borzești (jud. Bacău) și răspunsul Gărzii de Mediu Neamț către prefectura Neamț:
28apr gnm raspuns prefect drupo dezinfectie(C.I.)