Dezbateri MS în teritoriu

Casa-de-Asigurari

Ministerul Sănătății va organiza începând de luni, 26 august, o serie de discuţii regionale pe tema proiectelor de acte normative lansate în dezbatere publică. Anunțul a fost făcut public printr-un comunicat de presă în care se mai arată că MS are în vedere obiectivele asumate prin Programul de guvernare în domeniul sănătății. „Dezbaterea are loc pe proiecte supuse perfecționării sau obținerii unei variante care să rezolve gravele probleme din sistem și rugăm ca eventualele critici să conțină propuneri concrete sau să se efectueze comentarii care să aibă ca scop îmbunătățirea proiectelor supuse dezbaterii publice”, se precizează în anunț. Reprezentanții MS au stabilit și o agendă a întâlnirii. Discuțiile se vor purta pe următoarele teme: direcțiile de reformă privind restructurarea și reorganizarea sistemului sanitar, proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi; legea răspunderii civile a personalului medical (malpraxis); proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază. La discuțiile regionale sunt așteptați să participe reprezentanții Colegiilor Medicilor, ai asociațiilor de pacienți, ai medicilor de familie, ai sindicatelor, ai Ordinului asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali, managerii spitalelor publice, reprezentanții Colegiilor Județene ale Farmaciștilor, conducerile DSP-urilor, președintele CNAS și conducerile Caselor Județene de Sănătate, președinții Consiliilor Județene, prefecții și parlamentarii USL.

Reprezentanții nemțeni sunt așteptați la masa dezbaterilor în 13 septembrie, la Iași, alături de oficialitățile din Bacău, Suceava, Botoșani, Vaslui și Iași. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...