Născut în 1808, la Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropiera Prutului, lângă Iaşi, este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzăşească, ajuns boiernaş în rang de paharnic, şi al Sofiei Hermeziu, Costache Negruzzi şi-a început învăţătura în greaca cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi mărturiseşte într-un articol intitulat “Cum am învăţat româneşte”, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuinţate de profesorii din acea vreme. Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face cunoştinţă cu poetul rus Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un emigrant francez de la care ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: “Zăbavele mele din Basarabia” în anii 1821, 1822. După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa politică, cum făceau toţi fiii de boieri pe atunci. În acest timp publică câteva traduceri de poezii (“Mnemon” de Voltaire, “Prostia Elenei” de Marmontel), şi câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioţilor de peste munţi, studie istoria şi dădu la lumină “Aprodul Purice” ca un fel de protestare indirectă la adresa domnului şi boierilor din timpul său. Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. În 1840 este ales primar al oraşului Iaşi. Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând numai mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca epitrop la Sf. Spiridon. Debutează cu traducerea poeziei “Şalul negru” după Alexandr Puşkin. Apoi întreprinde traducerea baladelor lui Victor Hugo, lucrare meritorie, a satirelor lui Antioh Cantemir, din ruseşte, făcută împreună cu Alexandru Donici. Negruzzi a scris şi poezii originale, cea mai însemnată lucrare în versuri fiind “Aprodul Purice”. Între operele în proză amintim “Păcatele tinereţelor” (1857), “Amintirile din juneţe”, câteva povestiri, din care unele cu caracter personal, de exemplu “Zoe” (1829) şi “O alergare de cai” (1840), nuvele. Negruzzi s-a ocupat şi de teatru. Ştim că a fost unul din cei care au pornit mişcarea din 1840. Pentru aceasta a tradus din franceză şi a scris şi lucrări originale – slabe ca întocmire dramatică, dar cu pasaje satirice hazlii: “Cârlanii”, vodevil într-un act (1857) şi “Muza de la Burdujeni” (1850), în care îşi propune să ridiculizeze pe purişti şi neologişti. Se stinge din viaţă la 24 august 1868, şi este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi. (N.S.)
