Mai întâi trebuie să fac precizarea că respectul datorat serviciilor de informaţii trebuie să rămână neafectat de derapajele provocate de indivizi aflaţi în simbria unor aşa-zişi oameni politici, de prim rang, unii, care au pus la îndoială – prin presiuni, şantaj, cumpărare de suflete – chiar autoritatea şi prestigiul instituţiilor abilitate să garanteze siguranţa statului şi securitatea românilor. Cea mai bună dovadă a încrederii, respectului şi importanţei acordate de Guvernul Ponta serviciilor de informaţii – SRI, SIE, DIA, SPP, DGIPI – este propunerea ca la următoarea rectificare de buget să le fie suplimentate bugetele. Naiv să fii, de rea-credinţă ori fără discernământ, fie el şi numai politic – şi mă refer la clevetitorii care au şi făcut comparaţii între instituţii care au ţinte şi priorităţi total diferite în conjunctura sfârşitului de an 2014 – ca să nu realizezi că situaţia din estul României, de gravitate extremă, impune soluţii pe măsură. Bine spunea cineva zilele trecute: neromân sau antiromân ar putea fi catalogaţi cei care minimalizează rolul serviciilor secrete când ţara este sub aşa ameninţare.
Sub lupa acestor clarificări, vă invit la un recurs la memoria ultimilor 20 şi de ani, zdruncinaţi în momente cheie, neapărat şi în alegeri, de scandaluri, provocări, false probleme ce ţin, ca artă a manipulării opiniei publice, de înalta şcoală a serviciilor de informaţii. Putem crede orice, dar că nu sunt specialişti – nu. În timp ce unii dintre noi au avut capacitatea şi inteligenţa de a arunca la groapa istoriei acest balast, învăţând să separe oamenii de sisteme, alţii fac figuraţie în rolul lui Polichinelle, mimând secrete numai de ei ştiute, aruncând pe piaţă scenarii ce nu-şi mai găsesc demult spectatori.
Altfel spus, s-au deconspirat înainte de a-şi juca rolul. Şcoala veche, confirmată la Anvers, nu ţine cont că bileţele roz, plicuri surpriză, ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, personaje jalnice lovite de delir mistic, când sunt lansate pe piaţa publică în haine de ofiţeri acoperiţi, nu mai sunt compatibile cu societatea care s-a maturizat, a evoluat. Amestecul unor astfel de indivizi în lupta politică ar putea compromite statutul serviciilor secrete din România, încrederea românilor în specialiştii care au jurat credinţă ţării. Fără a fi mai patrioţi, mai mari iubitori de ţară decât fiecare român care îşi face datoria faţă de sine, familia sa, comunitatea din care face parte, contribuind, astfel, la binele, credibilitatea şi securitatea ţării.
Dar disperarea ori interese obscure lasă încă loc public unor astfel de indivizi Polichinelle, care se cred ori se declară deţinătorii unor mari secrete. Mă inspiră refugiul protestatarilor-candidaţi la o berărie împreună cu Miţa Baston – biciclista, paraşutista, liber-schimbista ce-şi înjură foştii colegi de partid – pentru a cita un proverb românesc în spiritul celor de mai sus: “Nu ştie bărbatul ce ştie tot satul”. Ar putea fi comic, dacă nu ar fi periculos. Noroc că serviciile veghează. (30 septembrie 2014)
