Motto: Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă
A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, din rude mari, politiceşti o prea frumoasă piaţă. Şi fu mare zaiafet la deschidere, cu înalte feţe boiereşti şi cu mare tam-tam de să auzi în cele patru zări. Şi se bucurară mulţi o vreme de aşa frumoasă şi utilă zidire. Apoi, într-o sară de vară, fu mare pălălaie şi tătă zidirea să făcu scrum. Mulți veniră și să uitară, vorba aia, ca la urs, dar leac de așa nenorocire nu găsi nimeni. Să vorbi o vreme c-or să vină ceva galbeni de pe la înalta stăpânire, dar fură doar promisiuni. Aşa că îşi amintiră mai-marii oraşului că iarna nu-i dăparte şi întrebară în stânga-n dreapta, doar-doar o apărea vreun salvator. Şi uite aşa apăru la început ideea, apoi întreprinzătorul, priceput în cele necesare, oferind adăpost celor precupeţi de se mai încumetă a veni la locul marelui foc. Şi munciră slujile întreprinzătorului zi de duminică, până-n sară, şi ridicară mândreţe de zidire de să mirară ăi meşteri şi Manole, zece, care-i şi întrece. Dac-o trece zidirea de iarna ce va să vină, om videa ş-om mai vorbi. Noi nu putem zice decât priviți și vă minunați! (M. CONSTANTINESCU)
